Credinţa noastră

Periodic de Credinţă şi

Spiritualitate Ortodoxă din Braşov

fondat în octombrie 2001 de Vlad

Pârău şi Părintele Victor Neamţu

Nr. 23 - Aprilie 2005

Preţ: 20 000 de lei - 2 RON

Produs în România

Hristos a înviat!

Cuprins *

Cuvânt duhovnicesc...........pagina 2

Cuvânt la Învierea Domnului...pg.3

Despre Sfânta Lumină......pagina 5

Sfânta Cruce....................pagina 6

Rubrica “Puterea cuvântului” .....

.........................................pagina 7

Apel la solidaritate..........pagina 8

Rubrica transparenţei.....pagina 8

* numărul paginilor se potriveşte versiunii tipărite, în versiunea Internet paginile nu corespund

Veniţi să luaţi lumină!

de Vlad Pârău

Veniţi să luaţi lumină, arde Crucea pe altar

Duh de mare biruinţă pe Pământul plin de har,

Şi chemarea se repetă, şopotind şoapte-n ecou

De miresma rugăciunii ce vesteşte omul nou.

Veniţi azi la Înviere să-nviem cu toţi mereu

Şi-n Biserica din suflet să-L primim pe Dumnezeu,

Ca un glas duios de clopot să vestim în lumea-ntreagă

Promisiunea Mântuirii şi-a Speranţei ce ne leagă!

Veniţi să luaţi lumină în suflet pentru lume

Şi pentru cei ce nu ştiu al Domnului sfânt nume,

Voi mergeţi pretutindeni cântând neîncetat

Că Cerul se deschide, Hristos a înviat!

Cuvânt duhovnicesc

Vlad Pârău

Iubiţi fraţi duhovniceşti,

Ne aflăm prin voia Domnului în pragul Sfintei Sărbători a Învierii, cea mai complexă şi, totodată, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Practic, Învierea este motivul central al religiei creştine: Sfânta Cruce simbolizează Învierea, dar şi jertfa necesară pentru realizarea acesteia. De fiecare dată când se închină, credinciosul îşi asumă modelul Crucii lui Hristos, fixându-şi ca obiectiv Învierea, adică Mântuirea, şi, în acelaşi timp, negând toate valorile lumeşti, răstignind lumea pe Crucea vieţii, renunţând la traiul lumesc cu tot ce presupune acesta, în favoarea celui duhovnicesc. Însemnarea cu Sfânta Crucea este, în acest sens, o mărturie de credinţă, un rezumat al învăţăturii creştine: lepădarea de lumesc şi unirea cu Hristos, pentru atingerea obiectivului fixat, Mântuirea. Mântuirea este personală, ca o grijă a fiecăruia dintre noi, cât şi colectivă, credinţa noastră fiind una a iubirii faţă de semeni, a ajutorului celor în nevoie şi a dăruirii dezinteresate. Astfel, Biserica are ca scop Mântuirea tuturor membrilor ei, prin luptă comună şi prin sprijin reciproc: "pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Dar posibilitatea de Mântuire este un dar pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor prin venirea Sa pe Pământ şi prin jertfa răstignirii, urmată de biruinţa Învierii. Oamenii au avut un preţ foarte mare de plătit pentru păcatele lor şi pentru păcatul originar, pentru care Adam şi Eva au căzut din Rai. Pe Cruce, Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, a luat asupra Sa toate păcatele omenirii, pentru a îl elibera pe om şi pentru a îi da lui această şansă a Mântuirii. Jertfa lui Hristos este supremul exemplu de iubire pe care oamenii l-au primit vreodată: Dumnezeu, renunţând la toată slava Sa, îmbracă de bunăvoie haina păcatelor lumii, ca prin sacrificiul Său să ne mântuiască pe noi. Este cel mai grăitor exemplu al iubirii necondiţionate faţă de semeni, cât şi al conceptului că, pentru a fi cel dintâi, trebuie să fii cel din urmă, să te faci tuturor slugă, dacă vrei să fii stăpân. Moartea pe Cruce este o lecţie dată nouă, tuturora: iată, Dumnezeu în persoană, renunţă la toată slava Sa dumnezeiască pentru a ne salva pe noi. Dacă Dumnezeu a reuşit această renunţare, cât de uşor ar trebui să îi fie omului simplu exerciţiul smereniei, pentru că el are motive să fie smerit, plin fiind de tot felul de păcate, şi nu renunţă decât la nişte capricii lumeşti, trecătoare, cum ar fi mândria deşartă şi altele. Or, Iisus a lăsat întreaga Sa mărire pentru a atinge cel mai înalt grad de smerenie, de renunţare de sine.

În fine, murind pe cruce, El a strigat: "Doamne, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac!". Această rugă a lui Iisus te face să-ţi dea lacrimile: în acele momente groaznice, apăsat de toate suferinţele şi chinurile, El, în loc să fie preocupat de Sine Însuşi, măcar atunci, tot cu gândul la oameni era. Totodată, să ierţi cu atâta seninătate într-un asemenea context ar constitui un exerciţiu de netrecut chiar şi pentru cei mai încercaţi dintre creştinii de astăzi. Cât de frumos a ştiut Dumnezeu că oamenii, atât de mici în viziune, şi cu o judecată nu foarte adâncă, de cele mai multe ori nu pătrund cu mintea păcatele lor. Într-adevăr, paradoxal, deşi a căutat cunoaşterea binelui şi a răului, mâncând din fructul interzis, omul tot neştiutor a rămas. Câte păcate le faci fără să realizezi gravitatea lor, convins întotdeauna că faci ceea ce e mai bine? Câte acţiuni necugetate nu face omul, căutând dreptatea, dar bazându-se pe raţionamente greşite, pe care le crede corecte? Până chiar şi cei care greşesc deliberat, o fac tot cu neştiinţă. Pentru că, dacă oamenii, chiar înainte de a greşi, ar putea să pătrundă cu mintea şi să vadă ce îi aşteaptă la Dreapta Judecată, atunci s-ar umple Pământul de sfinţi şi nimeni nu ar mai păcătui.

De aceea, întreaga viaţă a lui Iisus a fost un şir neîncetat de modele de comportare, pentru ca astfel, omul, neştiutor fiind, să aibă totuşi un exemplu pe care să-l urmeze. Moartea lui Iisus pe Cruce este extrem de sugestivă: cu braţele deschise, ca o ultimă îmbrăţişare, El cheamă omenirea la iubirea dumnezeiască, la Mântuire. Apoi, prin Înviere, El transformă în simbol de biruinţă semnul ruşinii şi al ocării - moartea pe cruce.

Porţile iadului au fost zdrobite, robia păcatului înlăturată, calea spre Dumnezeu şi spre Mântuire deschisă fiecăruia. Prin aceasta, Hristos încununează opera celei mai mari dăruiri din istoria umanităţii, pentru că fiecare clipă a Sa pe Pământ a fost o dăruire neîncetată.

Astăzi, drumul ne este liber, calea spre Cer este mult mai aproape. Să nu ne pierdem, deci! Acum, în aceste zile sfinte, să ne aducem aminte de adevăratul scop al Învierii Domnului - şansa de Înviere dată fiecăruia! Această sărbătoare este un moment de bucurie fără margini pentru întreaga lume. Oricine, oricât de păcătos ar fi, trebuie să cinstească aceste zile, pentru că Sărbătoarea Învierii reînnoieşte mereu legătura dintre om şi Dumnezeu, chemându-l pe om la cea mai mare fericire posibilă: să fie părtaş împreună cu Creatorul în Împărăţia Cerurilor. Nu este oare prilej de mare bucurie o notă bună la un examen important? Sau primirea unui dar pe care l-ai visat dintotdeauna? Cu atât mai mult trebuie să te bucuri de cel mai mare dar cu putinţă: şansa de a te mântui.

Învierea este mereu o nouă chemare la luptă, cât şi alinarea spiritului, prin promisiunea Mântuirii. Învierea este o chemare şi o certitudine. Oricât de răi am fi, această sărbătoare ne aminteşte că ne putem, totuşi,ridica. Dumnezeu ne aşteaptă în orice moment, pentru că El nu a venit pentru cei buni, ci pentru cei care au nevoie de "doctor". El a venit să readucă pe drumul cel bun oaia cea pierdută. El ne bate la uşă iară şi iară, în fiecare an, în fiecare lună, în fiecare clipă a vieţii noastre. El ne cheamă la Înviere şi la speranţă. Speranţa că nimic nu va fi pierdut, că fiecare se va putea mântui.

Rog pe toţi creştinii să nu petreacă aceste clipe sfinte ca păgânii, doar cu mâncare şi distracţie. Iisus nu a murit pe Cruce ca să ne dea nouă în fiecare an ocazie pentru dezmăţ. Vă invit şi vă rog să priviţi Paştele ca pe o adevărată Sărbătoare a Învierii, şi să îl trăiţi în consecinţă. Să ne asumăm cu toţii o dată în plus modelul biruinţei, calea Sfintei Cruci, şi să ne amintim că Învierea este pentru fiecare dintre noi, că toţi suntem chemaţi să părăsim păcatul, să murim lumii, adică lucrurilor efemere şi păcătoase, fără de folos, şi să înviem Domnului, în veşnicie! Să sporim în credinţă, să sporim în fapte, să sporim în nădejde şi să ne rugăm neîncetat!

De asemenea, doresc să vă adresez un apel: în clipele în care mulţi dintre noi se bucură, merg la biserică, trăiesc Învierea aproape de cei dragi, să ne amintim că acum, departe de casă, trei oameni sărbătoresc Sfintele Paşti prin lacrimi şi durere, temându-se până şi să rostească creştinescul "Hristos a înviat!". Este vorba despre cei trei jurnalişti Români prinşi în Irak. Vă rog din tot sufletul să vă gândiţi la ei şi să vă rugaţi lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi să facă o minune şi pentru ei şi să îi elibereze pe aceşti oameni NEVINOVAŢI din drama pe care o trăiesc. Înainte de a mânca, înainte de a bea, înainte de a dormi, înainte de a ieşi la plimbare, înainte de orice am face, să ne gândim că acolo, departe, trei oameni ar vrea şi ei să poată fi liberi, exact ca noi. Şi să cădem în genunchi şi să ne rugăm, cât de des posibil, căci numai Dumnezeu pe toate le poate, şi în nemărginita Lui milă şi iubire de oameni îi poate ajuta şi pe aceştia. Să priveghem deci şi să ne rugăm pentru ei!

Acestea fiind spuse, vă urez un Paşte fericit şi să aveţi parte numai de iubire, pace şi lumină, adresându-vă, totodată, şi un creştinesc "Hristos a înviat!". Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor şi să aducă Învierea şi în vieţile noastre, de acum înainte! Amin.

Cuvânt la Învierea Domnului

Dr. Laurenţiu Streza, episcopul Caransebeşului

Astăzi, drumul ne este liber, calea spre Cer este mult mai aproape. Să nu ne pierdem, deci! Acum, în aceste zile sfinte, să ne aducem aminte de adevăratul scop al Învierii Domnului - şansa de Înviere dată fiecăruia! Această sărbătoare este un moment de bucurie fără margini pentru întreaga lume. Oricine, oricât de păcătos ar fi, trebuie să cinstească aceste zile, pentru că Sărbătoarea Învierii reînnoieşte mereu legătura dintre om şi Dumnezeu, chemându-l pe om la cea mai mare fericire posibilă: să fie părtaş împreună cu Creatorul în Împărăţia Cerurilor. Nu este oare prilej de mare bucurie o notă bună la un examen important? Sau primirea unui dar pe care l-ai visat dintotdeauna? Cu atât mai mult trebuie să te bucuri de cel mai mare dar cu putinţă: şansa de a te mântui.

Învierea este mereu o nouă chemare la luptă, cât şi alinarea spiritului, prin promisiunea Mântuirii. Învierea este o chemare şi o certitudine. Oricât de răi am fi, această sărbătoare ne aminteşte că ne putem, totuşi,ridica. Dumnezeu ne aşteaptă în orice moment, pentru că El nu a venit pentru cei buni, ci pentru cei care au nevoie de "doctor". El a venit să readucă pe drumul cel bun oaia cea pierdută. El ne bate la uşă iară şi iară, în fiecare an, în fiecare lună, în fiecare clipă a vieţii noastre. El ne cheamă la Înviere şi la speranţă. Speranţa că nimic nu va fi pierdut, că fiecare se va putea mântui.

Rog pe toţi creştinii să nu petreacă aceste clipe sfinte ca păgânii, doar cu mâncare şi distracţie. Iisus nu a murit pe Cruce ca să ne dea nouă în fiecare an ocazie pentru dezmăţ. Vă invit şi vă rog să priviţi Paştele ca pe o adevărată Sărbătoare a Învierii, şi să îl trăiţi în consecinţă. Să ne asumăm cu toţii o dată în plus modelul biruinţei, calea Sfintei Cruci, şi să ne amintim că Învierea este pentru fiecare dintre noi, că toţi suntem chemaţi să părăsim păcatul, să murim lumii, adică lucrurilor efemere şi păcătoase, fără de folos, şi să înviem Domnului, în veşnicie! Să sporim în credinţă, să sporim în fapte, să sporim în nădejde şi să ne rugăm neîncetat!

De asemenea, doresc să vă adresez un apel: în clipele în care mulţi dintre noi se bucură, merg la biserică, trăiesc Învierea aproape de cei dragi, să ne amintim că acum, departe de casă, trei oameni sărbătoresc Sfintele Paşti prin lacrimi şi durere, temându-se până şi să rostească creştinescul "Hristos a înviat!". Este vorba despre cei trei jurnalişti Români prinşi în Irak. Vă rog din tot sufletul să vă gândiţi la ei şi să vă rugaţi lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi să facă o minune şi pentru ei şi să îi elibereze pe aceşti oameni NEVINOVAŢI din drama pe care o trăiesc. Înainte de a mânca, înainte de a bea, înainte de a dormi, înainte de a ieşi la plimbare, înainte de orice am face, să ne gândim că acolo, departe, trei oameni ar vrea şi ei să poată fi liberi, exact ca noi. Şi să cădem în genunchi şi să ne rugăm, cât de des posibil, căci numai Dumnezeu pe toate le poate, şi în nemărginita Lui milă şi iubire de oameni îi poate ajuta şi pe aceştia. Să priveghem deci şi să ne rugăm pentru ei!

Acestea fiind spuse, vă urez un Paşte fericit şi să aveţi parte numai de iubire, pace şi lumină, adresându-vă, totodată, şi un creştinesc "Hristos a înviat!". Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor şi să aducă Învierea şi în vieţile noastre, de acum înainte! Amin.

Vlad Pârău

Laurenţiu, episcopul Caransebeşului: "PRIN JERTFĂ, SPRE ÎNVIERE"- PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU

EPISCOPUL CARANSEBEŞULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

"Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim; Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat!" (Utrenia Paştilor)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Prin acest imn pascal, care încununează slujba Învierii, şi pe care îl auzim la fiecare Utrenie a Duminicii, este proclamată împlinirea lucrării de Mântuire a lumii, săvârşită de Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin patimă şi moarte pe Cruce, încununate de biruitoarea Sa Înviere din morţi. Suntem chemaţi şi noi, ca mărturisitori ai celei mai mari minuni pe care a văzut-o vreodată fiinţa umană, Învierea lui Hristos, să ne închinăm astăzi, în ziua măreţului Praznic: "Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat" şi Crucii Sale, prin care ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a deschis uşile Raiului. Dând mărire, cinste şi închinăciune Celui Ce a adus , prin pătimirile Sale şi Jertfa pe Cruce, "bucurie la toată lumea",pentru "că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat". Aceasta este legătura între Patima Mântuitorului şi Învierea Sa din morţi, dintre Paştile Crucii şi Paştile Învierii , cum erau numite în Biserica primară aceste mari evenimente.

Iubiţi credincioşi,

Răscumpărarea omului căzut a fost făgăduită de Dumnezeu protopărinţilor noştri Adam şi Eva, la izgonirea lor din Rai, prin prima veste bună, numită "protoevangheliu" (Facere 3,15) şi care s-a realizat la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4-5).

Pentru păcatul neascultării omul trebuia să plătească, însă nu putea singur să restabilească legătura dintre el şi Dumnezeu. De aceea, în planul cel veşnic al lui Dumnezeu era cuprinsă dragostea Sa nemărginită faţă de om - coroana creaturii. Dumnezeu S-a făcut om, ca pe om să-l răscumpere: "Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul - Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16).

De jertfă şi răscumpărare nu era capabil un singur om. A fost nevoie de Hristos, Dumnezeu-Omul, pentru a reîntoarce la Tatăl Ceresc întreg neamul omenesc. Prin Jertfa Sa mântuitoare, Hristos reuşeşte să înfăptuiască, în acelaşi timp, trei lucruri: să sufere pentru păcatele întregii omeniri; să ne atragă în comuniunea cu Sine; să ne facă astfel să împărtăşim soarta Lui de fericire şi de comuniune cu Tatăl.

Dumnezeu, Cel Ce a creat lumea prin cuvânt, putea să ne mântuiască şi altfel, prin atotputernicia Sa, însă ne-ar fi mântuit fără participarea firii umane. "Putea, dar aşa noi am fi cunoscut numai puterea nemărginită a lui Dumnezeu, şi n-am fi cunoscut pogorământul nemărginit al lui Dumnezeu. Dumnezeu a voit să se poarte şi ca Judecător, şi ca Tată: să-Şi arate şi dreptatea Lui, dar şi iubirea Sa de oameni.".

Prin patimile şi moartea Sa pe Cruce, urmată de Înviere, Hristos a tămăduit neamul omenesc, spune Sfântul Chiril al Alexandriei: "Căci am fost îndreptaţi, El pătimind pentru noi cele datorate, căci «prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat», după cum s-a scris (Is. 53, 5). Fiindcă, precum prin lemn ni s-a pricinuit răul căderii, tot prin lemn s-a petrecut întoarcerea la ceea ce eram la început şi redobândirea bunătăţilor cereşti, Hristos făcând în Sine, pentru noi, începutul vindecării bolii noastre.".

Iubiţi fii duhovniceşti,

Jertfa lui Hristos culminează cu moartea Sa pe Cruce, pentru păcatele omenirii. Drumul spre moarte e schimbat de Mântuitorul prin Înviere. "Crucea a devenit pentru noi, prin Hristos, din simbol al suferinţei şi al morţii, izvor şi simbol al vieţii."

Prin jertfa şi Învierea Sa, Domnul Hristos restabileşte comuniunea omului cu Dumnezeu, învingând moartea. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: "(…) al doilea Adam, Omul dumnezeiesc din cer, (…) luptând pentru viaţa tuturor, a răscumpărat prin moartea Sa viaţa tuturor şi, desfiinţând stăpânirea stricăciunii, a înviat, ne-a replăsmuit după chipul Lui, răbdând o altfel de moarte…".

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Împreună cu Hristos, şi numai cu El, vom putea şi noi să trecem din moarte la viaţă, prin jertfă spre înviere. El ne-a deschis uşile Raiului, este cu noi şi întru noi şi ne asigură pe toţi: "Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da (…)Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 16, 23-24).

Cei ce am murit şi am înviat împreună cu El, prin Taina Sfântului Botez, în Sfânta Sa Biserică, să trăim cu adevărat o "viaţă în Hristos". Dacă nu L-am redescoperit în viaţa noastră, datorită mulţimii păcatelor, ca nişte nepricepuţi şi "zăbavnici cu inima" ca să credem, să năzuim spre Sfânta Euharistie, precum Luca şi Cleopa, când: "S-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut" (Luca 24, 30-32).

De ne îndoim în credinţa noastră, să-l urmăm pe Toma Apostolul, căruia Domnul i-a spus: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Sfântul Ioan ne încredinţează, la sfârşitul evangheliei sale: "Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui"(Ioan 20, 31). Iar, când L-am găsit pe Hristos Cel înviat în inima noastră, să mărturisim cu credinţă: "Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu".

Iubiţi fraţi creştini,

În vremea Sfintelor Sărbători, darul Jertfei şi al Învierii să fie prezent în sufletul fiecăruia dintre noi! Prăznuind Învierea lui Hristos, să ne îndreptăm inimile spre semenii noştri aflaţi în lipsuri şi nevoi, pentru a-i face pe toţi părtaşi dragostei şi bucuriei dumnezeieşti, care ne-a răsărit astăzi din mormânt. Viaţa noastră să devină o jertfă binecuvântată şi o continuă înviere! Cei care jertfesc din iubire, pentru sfintele locaşuri şi pentru cei ce poartă în ei chipul lui Dumnezeu, mare bucurie îşi agonisesc loruşi şi lui Hristos Cel înviat. "Să ne luminăm cu prăznuirea, (…)să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere! Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!".

Sărbători Fericite!

La mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos Biruitorul morţii şi Domnul vieţii,

Dr. Laurenţiu Streza,

Episcopul Caransebeşului.

Despre Sfânta Lumină

Părintele Cleopa

Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi. Minunea anului 1326

Părintele Cleopa

În anul 1326 erau trei sultanate turceşti, unul în Damasc, unul în Egipt şi unul în Babilon. Ce au zis turcii? Când vin creştinii la Ierusalim să serbeze Paştile, să nu le dăm voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 de bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos. Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plătească suma, pentru că creştinii ortodocşi erau puţini în Ierusalim şi doar 100 de preoţi, căci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni în Ierusalim, moşieri, bogaţi mari; ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au întrebat: "De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocşi şi nu iese şi la voi ?" Armenii au zis: "Pentru că ortodocşii, numai ei slujesc la Mormântul lui Hristos, şi pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, dacă veţi sluji voi, va veni Lumina?" "Noi plătim şi taxa - au zis armenii - şi Lumina va veni la noi, la armeni !" Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi, o s-o păţiţi ! Noi îi scoatem pe ortodocşi din Mormânt" - şi l-au luat pe Patriarhul Ioachim şi l-au închis în Mănăstirea Sfântul Sava, din Ierusalim, cu toţi preoţii. A zis Patriarhul: "Dacă nu ne lăsaţi să facem slujba la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sfântului Iacob, care este aproape de Mormânt, iar turcii le-au dat voie ortodocşilor la aceasta. Dar turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun creştin la Mormânt. Creştinii au început a plânge şi au zis că s-a supărat Dumnezeu pe ei şi i-a îndepărtat de la Mormântul lui Hristos, dar Patriarhul le-a zis: "Nu vă temeţi, că are să se facă minune mare!". Armenii ziceau că Lumina la ei o să vină. Iar Patriarhul zicea că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei, n-avem noi, ortodocşii, ce face.

Armenii au făcut slujbă şi ziua şi noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii au zis: "De ce n-a venit Sfânta Lumină, că aţi plătit taxa?". În acelaşi timp, ortodocşii făceau slujba. Tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele şi când a zis Patriarhul: "Hristos a înviat!", un stâlp de marmură din Biserica Sfântul Iacob a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină în vârful stâlpului. Patriarhul a pus o scară şi au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului şi, în acest fel, Sfânta Lumină a ieşit tot la ortodocşi.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: "Cred în Hristos!". Celălalt general de lângă el i-a şi tăiat pe loc, cu sabia, capul celui ce a strigat că el crede în Hristos. Moaştele acestui general turc convertit şi martir al Sfintei Luminile-am sărutat şi eu, sunt acolo în Ierusalim şi acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sfânta Lumină a ieşit tot la ortodocşi, au pus un ciubăr cu murdărie înaintea uşii Sfântului Mormânt, şi fiecare armean trebuia să mănânce câte o lingură de murdărie, şi în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci, a rămas o zicală: "Este bine să te duci cu armenii la biserică, dar să nu mănânci cu ei, că ei caută să te spurce, aşa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sfânta Lumină!".

Distanţa de la Sfântul Mormânt până la Biserica Sfântului Iacob, unde s-a aprins Sfânta Lumină este de 100 de metri. Stâlpul de marmură crăpat este pus în Altarul Bisericii Sfântului Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit şi martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sfântului Iacob. De aici se vede că Iisus Hristos numai o Biserică a întemeiat - pe cea Ortodoxă - ; aceasta este Mântuirea lumii. Sfânta Lumină este dovada sigură că numai ortodocşii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la Ceruri.

Sfânta Cruce

Preot Ioan

Moto: Orice suflet care zace de păcate biruit

Să primească Jertfa Crucii, ca să fie mântuit!

Iubiţi credincioşi,

CE ESTE SFÂNTA CRUCE?

Crucea este cel dintâi obiect sfânt al religiei noastre, căreia adevăraţii creştini îi acordă un cult de veneraţie. Crucea a fost sfinţită prin Sângele dumnezeiesc curs pe dânsa, şi a devenit instrument de mântuire, obiect de cinstire, semn distinctiv şi pricină de laudă şi de mândrie pentru creştini. "Cruce", în limba greacă, se spune "stavros", de aici vine şi cuvântul "Stavrofor" , adică "purtător de cruce", fiind vorba de preoţii care s-au învrednicit să o poarte. Crucea este un semn compus din două linii întretăiate. Crucea se ridică la hotarul dintre cele două iconomii, a Vechiului şi a Noului Testament, a legii şi a harului, sau dintre cele două lumi, a trupului şi a duhului. Putem vorbi despre Cruce atât în sens material cât şi în sens spiritual.

EXISTĂ MAI MULTE FELURI DE CRUCI?

Da. Există trei feluri de cruce: una în formă de X, alta în formă de T şi alta în forma binecunoscută, adică aceea pe care a fost răstignit Hristos. Cea în formă de X este cea pe care a fost crucificat Sfântul Apostol Andrei, cea în formă de T, întâlnită în Vechiul Testament şi folosită şi azi de unii catolici, şi cea în forma binecunoscută, pe care S-a răstignit Iisus Hristos şi pe care o cinstesc şi astăzi adevăraţii creştini.

DE CE ESTE CRUCEA ATÂT DE CINSTITĂ?

Pentru că pe Cruce S-a răstignit Fiul lui Dumnezeu, fiindcă numai aşa puteau fi scăpaţi oamenii de pedeapsa morţii, care a urmat păcatului strămoşesc.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN PRIMII ANI AI CREŞTINISMULUI CU CRUCEA ORIGINALĂ, ADICĂ CU CEA PE CARE S-A RĂSTIGNIT IISUS HRISTOS, DUMNEZEUL NOSTRU?

Din pricina împrejurărilor vitrege, această Sfântă Cruce a rămas pentru un timp sub temeliile templului păgân, prin a cărui zidire împăratul Adrian căuta să acopere urmele materiale ale crucificării şi Învierii lui Hristos.

ATUNCI, DE CE A TREBUIT SĂ SE JERTFEASCĂ ÎNSUŞI IISUS HRISTOS?

Prin toate jertfele de dinainte de Hristos, oamenii căutau să dea ceva în schimb pentru iertarea păcatelor, pentru viaţa lor. Dar vieţile de animale erau de un preţ mai mic decât viaţa lor. Şi, atunci, trebuia o jertfă egală cu viaţa lor, şi chiar mai mare decât viaţa lor întinată.

Această Jertfă Sfântă a adus-o Fiul lui Dumnezeu, ca Om, răscumpărând prin scump sângele Său pe oameni de toate păcatele sau, altfel spus, refăcând legătura dintre lumea spirituală şi cea materială, adică dintre Dumnezeu şi om.

CÂND ŞI DE CINE A FOST DESCOPERITĂ ACEASTĂ CRUCE ORIGINALĂ?

Descoperirea a avut loc în anul 326 şi se datorează stăruinţelor Sfintei împărătese Elena, lucru consemnat de Istoricul Eusebiu, Socrate Scolasticul, Sozomen, Fericitul Ieronim, Rufim, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Ierusalimului. Îndată după descoperirea adevăratei Cruci, cinstirea ei a fost încadrată în cultul liturgic al Bisericii, începând cu 13 septembrie 335, când s-a sfinţit marea Biserică zidită de Sfântul împărat Constantin cel Mare, Biserica Sfântului Mormânt.

(continuare în numărul viitor)

Rubrica “Puterea cuvântului”

Filă de istorie

de Vasile Dima

La Putna… E noaptea-Învierii…

Sosesc Majestăţile Lor!

Se-nchină la cripta de piatră

A celui mai sfânt domnitor.

Mulţimea în valuri aclamă

Cu flori şi frunzar de prier.

Duc îngerii-n palme lumina

Din stelele-aprinse pe cer!

Se-ntinde cât Ţara vestire

Că Regele este-ntre noi,

Menit ca prin El să dispară

Necaz, necredinţă, nevoi…

Aş vrea să mă-nghesui aproape

De stranele-nalte, domneşti,

S-ating cu sfială Monarhul,

Să spun cu tărie: "Tu eşti!".

Primiţi-L, cu pâine şi sare,

Că toată speranţa e-n El!

Din munte coboară Păstorul

Ducând subsuoară un miel.

Căci mielul cu blana lui albă

E semn de bun augur,

Alungă stihiile sumbre

Ce cată netrebnice-n jur…

Cântec de dincolo de fire

de Vlad Pârău

Şi-acuma nu e noapte, dar nu este nici zi -

Se-ngână doar chemări prelungi şi tot mai dese,

În inimile noastre se-ascund gânduri pustii

Ce lasă dâre albe în ochi, neînţelese.

Sunt veşti ce se aud, musteşte tot Pământul

De-un liniştit şi paşnic sfânt imn de biruinţă,

E Dumnezeu ce-n taină învie din cuvântul

Rostit mereu pe buze prea pline de căinţă.

Vine Mântuitorul s-aprindă-n noi speranţă

Şi ceruri de lumină în candele s-aducă,

Bisericile-s pline de oameni ce înalţă

Cântări cu flori de crin ce-n veci nu se usucă.

Tot universul naşte din unghi de lumânare,

Căci tot ce e lumină, tot din lumină vine;

Şi gândurile-adastă uitate-n dicţionare

Ce nu-şi explică slova cu litere divine.

Iar Dumnezeu, de-o parte, stă candid şi ferice

Cu Biblia alături, în Cerul milenar.

El ne mai dă o zi de viaţă şi Îşi zice:

"Să ştii că parcă n-a fost să fie în zadar!"…

În ziua Învierii

de Vlad Pârău

E primăvară, muguri dospesc astăzi în lume

Şi candelele-aprinse veghează undeva,

Toţi caută alte sensuri, s-au săturat de glume,

E fericire - astăzi e Învierea Ta!

Ţi-am scris şi o scrisoare să Te felicit iar

Şi-o rugă-am ridicat s-ajungă pân' la Tine.

Se mătură azi file din vechiul calendar,

Lumina mă inundă, e Paşte şi e bine.

Ascult cum universul vibrează de emoţii,

Înalta orgă-n codru iar s-a pornit să sune,

Şi buciumul din inimi tot cântă. Azi, cu toţii,

Trăim captivi în visul dat de-această minune.

Şi blocurile-nalte din tăvi de cozonac

Se coc la soare astăzi, înmiresmând zidirea,

Doar casele din străzi pierdute stau şi tac

După cireşii vieţii ce caută nemurirea.

Şi nu mai ştiu de mine şi nu pot să mai fiu

Actor pe scena vremii prea tristă şi bătrână.

Mă cheamă primăvara cu soare timpuriu -

Eu iau din ceruri oul şi plec cu el în mână…

Apel la solidaritate

Când forţele naturii se dezlănţuie, numai Dumnezeu mai are puterea să ne scape. Dumnezeu, Care înseamnă iubire, bunătate, milă. Acum, în perioada Sfintei Sărbători a Învierii, vă chem pe toţi să fim izvorâtori de iubire, bunătate şi milă. Lumină din Lumină se face Înviere, dar din dar se face Rai. Să nu rămânem insensibili în faţa necazului fraţilor noştri Români din Vestul Ţării, care au întâmpinat Sfintele Paşti cu tristeţe în suflet, datorită inundaţiilor care au distrus tot ce au găsit în cale! Să îi facem pe aceştia să simtă bucuria Învierii, pe care orice om trebuie să o aibă în inimă în aceste clipe binecuvântate de Dumnezeu!

În acest sens, vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 25 aprilie anul curent, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei şi Televiziunea Română au iniţiat o campanie de ajutorare a persoanelor sinistrate în urma inundaţiilor din Vestul Ţării. Puteţi face donaţii băneşti în contul RO34RNCB4500000000810001, deschis la B.C.R. Timişoara. De asemenea, sunt mai mult decât binevenite donaţiile în obiecte: materiale de construcţii, corturi, pături, haine, încălţăminte, hrană neperisabilă şi conservată, electrocasnice ş.a. Pentru amănunte, puteţi telefona la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei ( 0256 / 490 287) sau la TVR, direcţia marketing ( 021 / 230 51 81).

În semn de solidaritate cu această campanie, revista “Credinţa noastră” va dona 5000 de lei (0,5 RON) din preţul fiecărui exemplar vândut din ediţia de faţă (aprilie 2005).

În încheiere, vă rog încă o dată să îi ajutaţi şi dumneavoastră, fiecare după posibilităţi, pe cei afectaţi de inundaţiile din Vestul Ţării, pentru a putea să simtă şi ei căldura Învierii şi faptul că adevăraţii creştini le sunt alături!

Rubrica transparenţei

1)Justificarea preţului revistei

Vă informez că, pentru noua serie "Credinţa noastră", am stabilit un preţ de 15 000 de lei (1, 5 RON) pe bucată. La un tiraj maxim de 100 de exemplare, aceasta înseamnă un venit de 1 500 000 de lei (adică 150 RON) pentru fiecare ediţie, care va fi întrebuinţat astfel:

-500 000 de lei (50 RON) vor fi donaţi pentru construirea Catedralei Braşovului "Înălţarea Domnului", conform politicii revistei de a dona pentru Catedrală 5000 de lei (50 de bani RON) din preţul fiecărui exemplar vândut la Biserica de Lemn. Dacă, din anumite motive, nu se vor vinde toate cele 100 de exemplare la Biserica de Lemn, revista va încerca să vândă exemplarele rămase la alte biserici, donând, fireşte, acestor biserici câte 5000 de lei (50 de bani RON) pentru fiecare exemplar rămas nevândut la Biserica de Lemn. Deci, pentru ce nu se va vinde la Biserica de Lemn, banii donaţi nu vor ajunge la Catedrală, ci vor fi daţi bisericilor unde s-a efectuat vânzarea.

-200 000 de lei (20 RON), pentru cumpărarea de hârtie pentru copiator, necesară tipăririi revistei

-300 000 de lei (30 RON), ca economie în vederea cumpărării tuşului pentru copiator, care costă aproximativ 900 000 de lei (90 RON)

-200 000 de lei (20 RON), ca economie în vederea cumpărării unui nou copiator, cel din prezent fiind depăşit

-100 000 de lei (10 RON), pentru procurarea materialelor informative din documentaţia revistei (cărţi şi alte materiale)

-200 000 de lei (20 RON) va primi Vlad Pârău, pentru munca desfăşurată în cadrul revistei, ceea ce înseamnă: contribuţia cu creaţii proprii; conceperea, tehnoredactarea, ilustrarea revistei; tipărirea revistei la copiator; vânzarea revistei; timpul acordat pentru producerea revistei, cât şi pentru asigurarea nevoilor ei: documentaţie, cumpărarea de consumabile, rezolvarea problemelor tehnice apărute, etc.

De asemenea, în mod excepţional, numai în ediţia de faţă (aprilie 2005), 5000 de lei (0,5 RON) din preţul fiecărui exemplar vor fi donaţi pentru ajutorarea sinistraţilor din Vestul Ţării. Din această cauză, ediţia din aprilie 2005 are un preţ stabilit pe exemplar de 20 000 de lei (2 RON), în loc de 15 000 de lei (1,5 RON), cum ar fi fost normal.

2)Contact

Revista "Credinţa noastră" este deschisă publicului, care este rugat să participe la evoluţia acesteia cu materiale, sugestii sau comentarii. Puteţi scrie pe adresa: Vlad Pârău, strada Apollo, numărul 5B, bloc 5B, scara C, apartament 27, etaj 6, Braşov, judeţul Braşov, 500 352 ROMÂNIA, cu menţiunea pe plic "Pentru revista CREDINŢA NOASTRĂ"; de asemenea, vă invit să folosiţi adresa de mail a revistei ( credinta_noastra_brasov @ yahoo. co.uk) şi să trimiteţi sms-uri la numărul de telefon 0742/613 793. Vă mulţumesc pentru interesul acordat şi vă asigur că voi ţine cont de sugestiile şi de comentariile primite. Materialele pe care mi le veţi trimite vor fi publicate, în măsura în care se vor dovedi interesante şi atunci când se vor integra temei revistei (adică poate dura câteva luni până să vă vedeţi materialul publicat).

3) Internet

De acum înainte, puteţi citi revista “Credinţa noastră” şi pe Internet. Mergeţi la adresa “ mail.yahoo.com ”, la adresă tastaţi “ credinta_noastra_brasovro@yahoo.co.uk ” şi introduceţi parola “credintanoastra”. Pe “Inbox” veţi găsi cele mai recente ediţii “Credinţa noastră”, postate cu ataşament în programul Microsoft Word. Numerele pe care le veţi putea lectura în acest mod nu sunt identice cu formatul în care găsiţi revista tipărită de vânzare, ele conţinând doar textul brut, reprodus integral, după ediţia tipărită. În acest fel, revista “Credinţa noastră” îşi propune să îi facă părtaşi la cuvântul duhovnicesc pe toţi cititorii Români de pretutindeni din lume.

Vlad Pârău şi Părintele Victor Neamţu vă mulţumesc pentru că aţi ales revista "Credinţa noastră". Sperăm că aceasta v-a impresionat în mod plăcut şi că v-a fost de folos în calea desăvârşirii spirituale. Vă invităm să urmăriţi şi publicaţiile viitoare! Dumnezeu să ne ajute pe toţi, să ne ierte şi să ne binecuvânteze! Amin.

Credinţa noastră

Revistă produsă în România./

Revue produite en Roumanie./

Magazine made in Romania.