Credinţa noastră

Revistă de credinţă şi spiritualitate ortodoxă din Braşov

produsă de Vlad Pârău

ediţia provizorie august 2006

se distribuie GRATUIT în Basarabia

PRODUS ÎN ROMÂNIA

http://credinta.noastra.googlepages.com

credinta.noastra@gmail.com

Deşteaptă-te, Române!

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croieşte-ţi alte soarte

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna Naţiune, ai voştri strănepoţi!

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate, ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi cu Crucea-n frunte, căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate, şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Credinţa noastră ... ROMÂNEASCĂ

* articol realizat de Vlad Pârău

Luna august este prin excelenţă marcată de evenimente de maximă importanţă pentru Naţiunea Română. Pe 16 august, Biserica Ortodoxă Română comemorează Martiriul Brâncovenilor, eroi ai apărării demnităţii naţionale şi credinţei noastre strămoşeşti. Jertfa lor, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui personaj ilustru, mare domnitor şi ocrotitor al Ţării Româneşti, este o lecţie, aş spune eu, SUPREMA LECŢIE, adresată posteriorităţii, generaţiilor viitoare, dar mai ales Românului de rând. În ziua de astăzi, mulţi îşi uită originile şi esenţa lor românească, vânzându-şi sufletul şi credinţa pentru interese de moment, egoisme şi orgolii, spiritul sacrificiului şi conştiinţa nestrămutată, continuă a valorilor fundamentale fiind înlocuite de laşitate şi delăsare, de „somnul cel de moarte”, mai actual ca niciodată, pomenit în imnul „Deşteaptă-te, Române!”. Gestul marelui voievod Român îndeamnă la verticalitate, la refuzul compromisului, al trădării şi al neadevărului: „SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM” (după cum spunea poetul naţional Mihai Eminescu).

Ca o încununare a tuturor acestor evenimente, sfârşitul lunii august aduce cu sine Sărbătoarea Limbii Române. Anul acesta, mai mult ca niciodată, ea a fost din timp pregătită de un grup de iniţiativă al studenţilor şi tinerilor de pe tot cuprinsul ţării, cât şi de pe celălalt mal al Prutului, care au lansat Campania de Informare „BASARABIA, PĂMÂNT ROMÂNESC”. Pe parcursul câtorva luni, s-au produs şi difuzat materiale informative, s-a construit site-ul www.romanism.net, un portal de o mare complexitate şi diversitate, ilustrând atât acţiunile campaniei, cât mai ales date despre situaţia istorică, dar şi recentă, actuală, a Basarabiei, mărturii, documente interesante şi valoroase. Totodată, s-au organizat şi acţiuni de stradă, dintre care merită menţionată marea manifestaţie din 11 iunie de la Bucureşti, în semn de solidaritate faţă de cei patru elevi ai Liceului Româno-francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău, luptători pentru apărarea Limbii Române, arestaţi şi anchetaţi de autorităţile moldovene pentru că s-au opus deciziei abuzive şi antiromâneşti de schimbare a titulaturii liceului lor, din „româno-francez” în „MOLDO-francez”. Campania „Basarabia, pământ românesc” îşi va atinge apogeul pe data de 31 august când este programată la Bucureşti, în Piaţa Universităţii (în faţa Teatrului Naţional), o nouă manifestaţie, ocazionată de Sărbătoarea Limbii Române, care va avea ca deznodământ un mare concert cu invitaţi în vogă din lumea muzicii româneşti actuale. Această campanie de informare este susţinută de revista „Credinţa noastră” şi are ca parteneri multe alte organizaţii, printre care: Asociaţia „21 Decembrie 1989”, Grupul independent pentru democraţie, Civic Media, Institutul Fraţii Golescu, Grupul de Iniţiativă „Noii Golani”, ONG Hyde Park (Republica Moldova), Mind Bomb, YMCA Valahia, Asociaţia Rost, Forumul civic al Românilor din Harghita şi Covasna, Consiliul Mondial Român, Asociaţia Altermedia, Publicaţia „Alternativa” din Toronto (Canada), Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Andrei” din Chicago (S.U.A.), Alianţa Civică şi mulţi alţii.

Poate că unii dintre dumneavoastră vor interpreta acest articol ca pe unul „cu tentă politică” şi vor concluziona că el nu are ce căuta într-o revistă de spiritualitate şi credinţă ortodoxdă. Însă este o părere greşită. Prea mult s-a tăcut, iar această fugă de adevăr denotă laşitate, slăbiciune şi prostie. Nu este o declaraţie politică să afirmi că Basarabia e pământ românesc, după cum nu este o declaraţie politică să exprimi liber faptul că eşti Român şi că eşti Ortodox. Este pur şi simplu un adevăr care ţine de credinţa noastră, de realitatea istorică şi de neam. Ca şi creştini, trebuie să fim în duhul adevărului, pentru că Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, care vă va face liberi”. Iar adevărul este că Basarabia e românească şi că, în prezent, e lipsită de libertate, neputându-şi afirma deschis apartenenţa la Naţiunea noastră. Tocmai datorită faptului că duşmanii adevărului au împiedicat-o sistematic să îl cunoască, pentru ca nu cumva acesta să o facă liberă.

Celor care cred că astfel de afirmaţii nu-şi găsesc locul într-o revistă ortodoxă, le voi reaminti că, de-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a fost poate unicul şi cel mai puternic susţinător şi apărător al culturii şi identităţii naţionale, promovând şcoala şi Limba Română, fiind singura modalitate de alinare şi de păstrare a tradiţiilor strămoşeşti pentru Românii oprimaţi sub ocupaţiile străine, implicându-se activ prin membrii săi în mişcările de eliberare naţională din toate timpurile, etc. Vrednic este să amintim aici măcar două exemple în strânsă legătură cu sufletul şi conştiinţa cititorilor din oraşul Braşov: mai întâi, Prima Şcoală Românească, atestată încă din secolul al XI-lea în Şcheii Braşovului, construită, administrată şi protejată de către Sfânta Biserică, iar în al doilea rând, personalitatea lui Andrei Şaguna, primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, conducătorul Marii Adunări Naţionale de la Blaj din 3-5 mai 1848, întemeietorul primului liceu românesc din Braşov (actualmente Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”).

Aşadar, suntem îndreptăţiţi să spunem cu tărie că Basarabia este pământ românesc. Ea nu a fost niciodată străină de fraţii Români de pretutindeni, a evoluat uniform, în tandem cu celelalte provincii româneşti, a aparţinut întotdeauna făpturii noastre naţionale şi, de îndată ce împrejurările istoriei i-au permis, ea a revenit întotdeauna, cu perseverenţă, în graniţele statale româneşti. Aceasta o demonstrează Dacia lui Burebista şi a lui Decebal, Dacia lui Mihai Viteazul (prima anticipare a României Mari), România lui Cuza, care cuprindea în graniţele sale cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul şi Bolgrad) şi, în cele din urmă, România Mare, patria tuturor Românilor, România Mare de ieri, dar şi cea de astăzi şi viitoare, în care Basarabia îşi va regăsi locul pe drept meritat, cu egalitate, frăţie şi demnitate.

Însă, problemele de astăzi ale românismului, ale unionismului şi ale Limbii Române din afara frontierelor româneşti actuale sunt departe de a lua sfârşit.

În primul rând, Românii de pe ambele maluri ale Prutului trăiesc într-o izolare aproape completă. Mass-media din România nu acordă spaţiu actualităţilor, ştirilor şi realităţilor din Basarabia, care sunt prezentate cu ipocrizie din an în Paşti ca... „ştiri externe”. Românul de rând nu are cum să-şi facă o imagine corectă despre realităţile profunde ale Basarabiei, nu are cum să îşi cunoască şi să îşi judece fraţii într-un mod obiectiv. Cu mici excepţii, nu există emisiuni de ştiri (şi nu numai: documentare, filme, dezbateri) coordonate, mixte, care să prezinte în paralel şi în mod egal actualitatea de pe cele două maluri de Prut. Cel mai simplu exemplu poate pleca de la emisiunile TV de stare a vremii, de la buletinele meteorologice. De-abia de câţiva ani, şi numai la vreo două canale de televiziune, a apărut undeva pe hartă, timid şi cu litere mici, înclinate, Chişinăul. Ca să nu mai vorbim de Cernăuţi, care lipseşte cu desăvârşire. Şi asta în condiţiile în care, deschizând pe un canal unguresc, nu numai că vei vedea vremea în toată Ungaria, dar pe hartă va apărea întreg Ardealul, şi nu numai, fiind trecute cu aceeaşi sârguinţă localităţi din Cehia şi Slovacia, din fosta Iugoslavie, cât şi din alte state vecine. De cealaltă parte, în Basarabia, mass-media, aservită intereselor comuniştilor şi forţelor proruse, nu acordă nicio importanţă spaţiului românesc. În aceste condiţii, s-a instalat o adevărată Cortină de Fier mediatică între Românii de o parte şi de cealaltă a Prutului, ei nemaiputând să se cunoască şi să se înţeleagă reciproc, fapt ce duce la o proastă interpretare a ştirilor negative, care răzbesc mult mai uşor, şi care trezesc suspiciuni şi patimi între fraţi: „Dacă celălalt nu ne mai vrea?”. Românii spun: „De ce Basarabia nu s-a unit cu România şi de ce puterea politică de acolo ne este ostilă?”; Basarabenii spun: „De ce România nu ne-a acordat sprijin şi atenţie, de ce nu se preocupă de noi, de ce ne-a abandonat şi ne consideră cetăţeni de mâna a doua?”. Ca o încununare a dezastrului, există Români care nu ştiu aproape nimic despre Basarabia, dar sunt primii care se trezesc să critice şi să devină experţi pe ceea ce nu cunosc deloc. Astfel, o vorbă aruncată la un colţ de stradă şi care are succes la publicul cârcotaş, este receptată şi dusă mai departe, ca părere ce „dă bine” la auditoriu şi, progresiv, ea ajunge să se înrădăcineze în opinia şi în conştiinţa publică. Tocmai de aceea campanii de informare ca „Basarabia, pământ românesc”, care să facă lumină peste marea de neînţelegeri şi nedumeriri şi să propage în acelaşi timp adevărul, sunt de o importanţă capitală.

În al doilea rând, aş îndrăzni să fac o afirmaţie şocantă, dar întemeiată pe argumente solide, şi anume aceea că forţele ostile, care oprimă dreptul firesc la liberă exprimare a identităţii Româneşti în Basarabia, care susţin independenţa şi statalitatea Republicii Moldova şi luptă împotriva Unirii naturale cu România, aduc de fapt, indirect şi fără chiar să-şi dea seama, un serviciu enorm şanselor şi idealurilor unioniste. Întotdeauna când există un regim opresiv, oameni care poate altfel nu s-ar fi mobilizat niciodată, se solidarizează mai mult ca oricând, devin uniţi şi luptă, radicalizându-se, pentru eliberare, pentru dreptate, pentru ... Unire. Comuniştii şi proruşii, dorind prin orice mijloace să desfiinţeze Unirea, de fapt o fac pe aceasta să fie iminentă, să se transforme în singura soluţie de scăpare. Se ştie că în primele secole creştine, oamenii erau mult mai apropiaţi de Dumnezeu decât noi astăzi şi trăiau Creştinismul ca pe o stare de spirit de zi cu zi, ca pe unica şansă de eliberare, iar persecuţiile nu făceau decât să le întărâte şi să le fortifice şi mai mult credinţa nestrămutată. Luptătorul, o dată ce s-a deprins cu „armistiţiul”, cu situaţiile de compromis temporar, este tentat să lase garda jos şi, cu timpul, îşi pierde din vigilenţă, iar talentul, calităţile, îi scad. Astfel, la un atac fulgerător al duşmanului, el este mult mai vulnerabil. Opresiunea din Basarabia nu face decât să ne ţină inima trează ca, la momentul potrivit, să facem pasul corect, să alegem libertatea şi să ne unim cu Ţara, unde nimeni nu ne persecută la noi acasă. Faptul că Republica Moldova a fost forţată să aleagă independenţa nu este chiar atât de teribil pe cât ni-l imaginăm noi. Dintotdeauna, pentru Basarabia au fost trei opţiuni, mai multe nu există: Unirea cu România, ocupaţia rusească şi independenţa. În momentul 1991, Basarabia nu le cunoscuse decât pe primele două. Marea amăgire şi cartea pe care au jucat-o forţele ostile Unirii a fost faptul că ele au promovat mirajul independenţei: „Cu România am fost, cu Rusia am fost, dar niciodată nu ni s-a dat şansa de a ne lua noi singuri propriul destin în mâinile noastre, de a fi independenţi. Până acuma tot de alţii am ascultat. Să fim independenţi, şi asta va fi cel mai bine pentru noi.”. Bine nu a fost, şi cred că nu există om care să se declare mulţumit de dezastrul în care se scaldă Basarabia astăzi. Dar important este că acum Basarabia, pentru că a muşcat pe rând din toate cele trei „mere interzise”, încercând fiecare soluţie posibilă, a ajuns la maturitatea de a decide care soluţie a fost mai bună, fără să mai regrete existenţa unor alternative neexperimentate deja. Ocupaţia sovietică a fost o tragedie naţională, o amputare a conştiinţei şi a libertăţii, independenţa se îndreaptă spre colaps, numai Unirea păstrează cele mai frumoase amintiri. Nici atunci nu era uşor, de altfel în toată România şi chiar în toată Europa nu a fost uşor după Marele Război, dar nicăieri nu poate fi mai bine decât acasă, cu fraţii tăi, unde nimeni nu te mai consideră ca pe un sclav al propriei ocupaţii, ci ca pe un om liber şi egal în drepturi cu ceilalţi. La fel cum comunismul a fost bun în măsura în care a demonstrat întregii lumi cât de rău este comunismul, tot astfel, independenţa Basarabiei este bună pentru că ne arată nouă tuturor cât de păguboasă e ea pentru basarabeni. Ne mai rămâne Unirea, singura alternativă luminoasă, cea mai mare şansă şi poartă de scăpare.

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este Unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa, până în veac.” (Psalmul 132)

Însă, atâta vreme cât Rusia va folosi Transnistria ca pe un element de şantaj, ca pe o diversiune menită a obliga Basarabia să rămână mereu ţintuită cu privirea spre Est, cum va putea oare aceasta din urmă să-şi mai canalizeze atenţia spre Vest, spre România, spre Unire?

În şirul de fantasme şi năluciri fabricate de „maşinăria de vise sovietice” şi de „Raiul comunist”, din care face parte halucinaţia unei independenţe egale cu robia faţă de Rusia şi cu legarea de glie sau mai degrabă cu legarea laţului de gâtul spânzuratului „neatârnat”, se înscrie şi proclamarea cu surle şi trâmbiţe a aşa-zisei „limbi moldoveneşti”. Exploatând cu perversitate nişte porniri fireşti de ataşament faţă de locurile natale, de sentimentalism şi patriotism local, „magicienii” de la Moscova au inventat „limba moldavă”, ca argument de forţă în susţinerea tezei cum că moldovenii din Basarabia nu ar fi Români. De parcă eu, dacă aş locui în cartierul Şchei şi m-aş numi „şcheian”, nu aş mai fi braşovean, sau dacă sunt braşovean nu mai sunt Român. Pe lângă faptul că această „invenţie” năstruşnică e de-a dreptul ridicolă şi împotriva bunului-simţ, pe lângă faptul că niciun specialist care se respectă (fie el lingvist, istoric, etnograf sau de altă natură) nu ar susţine o asemenea infamie ci, dimpotrivă, ar contrazice-o cu argumente de necontestat, ceea ce mă surprinde peste măsură este că am auzit basarabeni veniţi pentru a sărbători Limba Română cum, declarându-se Români, lăudau totuşi „dulceaţa limbii sau a graiului moldovenesc”, ca să nu mai spun că unii din România mai împuţinaţi în dotare intelectuală îşi dădeau cu părerea despre existenţa unui „dialect” moldovenesc. Este foarte grav că există confuzii între aceşti termeni, şi tocmai asta au căutat să speculeze propagatorii ideii de „limbă moldovenească”. Limba Română nu cunoaşte dialecte, decât în unele părţi la Sud de Dunăre (aromâni, istro-români, megleno-români, etc.). Ceea ce se vorbeşte în Republica Moldova nu este nicidecum o limbă diferită. Este normal să existe regionalisme, sinonime contextuale, chiar şi accentuarea şi pronunţia puţin schimbate faţă de limba literară, asta se întâmplă în toate regiunile României (şi chiar în cadrul aceleiaşi regiuni, există unele diferenţe faţă de cei din nord şi cei din sud, cei din est şi cei din vest, etc.), dar se întâmplă şi în toate ţările din lume, pentru că limba este un organism viu, în continuă transformare. Am să vă dau exemplul Franţei, unde accentul diferă foarte mult în funcţie de regiune. În plus, în Franţa chiar există limbi regionale (gasconă, bearneză, Langue d’Oc, etc.), numite „dialecte”, deşi sunt tot atât de diferite de franceză cum este Româna de spaniolă. În afara similitudinilor ce derivă din originea latină comună, diferenţele faţă de limba franceză sunt considerabile. Pentru a citi şi a înţelege în proporţie de 80% conţinutul unei cărţi scrise într-o limbă regională, fără a fi învăţat în prealabil limba, un vorbitor de franceză trebuie să cunoască cel puţin încă o altă limbă romanică sau să aibă cunoştinţe solide de latină. Dacă ar fi să dăm exemplul francofonilor (vorbitorilor de franceză ca limbă maternă) din afara graniţelor Franţei, există mari diferenţe faţă de limba-mamă, în exprimare, în inventarea sau asimilarea de cuvinte şi expresii noi, chiar de sensuri noi. Pentru un vorbitor străin de limbă franceză standard, literară, experienţa de a merge în Elveţia, de exemplu, ar putea ilustra foarte sugestiv diferenţele care există între franceza vorbită acolo şi franceza vorbită în patria-mamă. Iar dacă vorbitorul nostru s-ar duce în Québec (partea franceză a Canadei), ar rămâne de-a dreptul năucit şi i-ar fi destul de greu să se înţeleagă cu oamenii, pentru că diferenţele de limbă sunt acolo şi mai pronunţate.

Pe când, în cazul Ţării noastre, situaţia nu este nicidecum aceeaşi. Chiar dacă apartenenţa regională a influenţat evoluţia limbii, per ansamblu aceasta a evoluat global. Curios este faptul că România, de-a lungul istoriei, a cunoscut perioade în care era divizată, sfâşiată între marile imperii europene, graniţele trasate între regiuni blocând dezvoltarea comună, globală, a acestora. Şi totuşi, surprinzător este că, după atâta timp şi în ciuda tuturor piedicilor, limba s-a dezvoltat simultan pentru toate regiunile, nu a luat-o pe căi diferite, şi s-a păstrat aceeaşi. Chiar astăzi, există Români care nu au niciun contact direct cu Ţara, trăind în Banatul Sârbesc, în Bulgaria sau în Ucraina, dar, cu toate acestea, limba lor nu diferă cu nimic de cea a celorlalţi Români şi chiar uneori este mai curată şi mai expresivă. Este un adevărat miracol al dăinuirii Limbii Române, o mărturie vie a faptului că minunile există şi că sunt mai aproape de noi decât am crede. Pentru acest miracol nemaiîntâlnit, se sărbătoreşte în fiecare an la 31 august Ziua Limbii Române, candelă aprinsă ce arde în fiecare dintre noi şi a cărei lumină dulceagă, blândă, însă cu o forţă ascunsă de nezdruncinat, va răzbate peste veacuri, mişcând munţii în jurul său. Amin!

Imnul Basarabiei

Pe Prutul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,

Istoria se scrie, istoria se plânge

Şi stăm uitaţi de veacuri, statui în hora mare...

Fractură-a unităţii, îmbrăţişarea doare.

Şi ne-am uitat de nume, şi ne-am uitat de limbă,

Iar pentru noi în veci nimic nu se mai schimbă,

Căci jarul care-n inimi dospeşte înfrăţirea

Doar el reînviat, poate-nălţa Unirea.

Noi stăm, muşcăm din pâinea rotundă, mare, sfântă,

Ce naşte comuniunea, familia şi Neamul.

La masa încrustată, sub plopi ce nu cuvântă,

Ne-mpărtăşim din Trupul ce-n veci nu-şi schimbă hramul.

Şi tot astfel, răscoaptă în vatra strămoşească

E Ţara ca şi pâinea rotundă şi frumoasă,

E România Mare ce-n noi vrea să se nască

Ducând cu ea prea-plinul cuvântului "acasă".

Voi, fii ai nemuririi, să nu uitaţi acestea!

Cu toţii-n lumea mare avem aceeaşi soartă,

Acelaşi neam şi limbă ce-şi scriu cu greu povestea,

Aceeaşi mare casă, aceeaşi veche poartă!

Să nu ne despărţim, orice ar fi în lume,

Oricât de multe hăuri în cale ni se cască,

Noi toţi avem O mamă, noi toţi avem UN nume,

Noi suntem viitorul - Naţiunea Românească!

Pe Prutul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,

Astăzi să sune doar "Deşteaptă-te, Române!",

Să vezi frate pe frate la pieptul său cum strânge,

Cum dragostea de Ţară e tot ce ne rămâne!

Şi amintind de Ştefan cel Mare şi cel Sfânt

Voi luaţi în mâini şi-n suflet Spada Limbii Române,

Şi cu Hristos în inimi uniţi acest Pământ,

Patria strămoşească şi gliile străbune!

Apoi, fiind ACASĂ în România Mare,

Să v-aşezaţi la Cina cea de Taină şi, frăţeşte,

Împărţind pâinea rotundă, sfântă, pentru fiecare,

Să simţim cu toţii gustul unui TOT ce ne uneşte!

4 iunie 2005, Braşov, Vlad Pârău

Limba Română

Pentru tot ce e cuvânt în lume,

Când inima îmi caut s-o iau în mână,

Sufletu-mi vorbeşte şi-mi dă nume

De Român, cântând Limba Română.

Eu mă nasc când soarele răsare

Lângă vatra-aprinsă de la stână,

Mă leagănă la pieptu-i Ţara care

Mi-a spus să plâng în Limba cea Română.

Mă duc la şcoală să-nvăţ, mai apoi,

Scriu teme-n fiecare săptămână,

Dar de se-ntâmplă să primesc un doi

El nu va fi la Limba mea Română.

De-mi bate inima atunci când întâlnesc

În seri cu lună plină câte-o zână,

Nu-i spun „Je t’aime!”, ci „Te iubesc!”

Şi- n ochii ei privesc Limba Română.

Iar când va fi să n-am decât un dor,

Acela de-a mă-ntoarce în ţărână,

Când voi deschide gura ca să mor

Pe buze voi avea Limba Română...

29 august 2006, Braşov, Vlad Pârău

România, casa noastră

Cum dintr-o fântână-adâncă apa limpede viază,

Dumnezeu a scos din hăuri doniţi albe de lumină

Pe-un acoperiş de lacrimi le-a aprins, să stea de pază

Nopţilor fără de număr ce din vremuri au să vină.

Iar apoi a pus fereastră sfânta şi eterna mare,

Un deşert de dune-albastre, un întins fără sfârşit

Cu vuiet nebun de cânturi în continuă schimbare.

Ţărmul nostru din vecie niciun val nu l-a clintit.

Iar ca poartă pus-a Domnul codrul îmbrăcat de glorii,

Munţii despărţiţi de râpe şi străpunşi de curcubeu

Şi-a adus stăpâni în casă la hotarele comorii

Pe Români, voinici de seamă, să o apere mereu.

Ostenind de muncă Sfântul, a intrat şezând la masă,

Iar la Cina cea de Taină a-mpărţit la toţi Unirea

Cu poruncă s-o păzească pururi vie, luminoasă

Şi ca fraţii împreună să-i păstreze nemurirea.

Au trecut de-atuncea multe primăveri de foc şi sânge

Iar Românii-au renăscut ca mugurii de zori în glastră.

Ne-a mai rămas în suflet doina şi un înger care plânge.

El ne-ndeamnă să ne-ntoarcem, România-i casa noastră!

29 august 2006, Braşov, Vlad Pârău