Credinţa noastră

Periodic de Credinţă şi

Spiritualitate Ortodoxă din Braşov

fondat în octombrie 2001 de Vlad

Pârău şi Părintele Victor Neamţu

Nr. 25-Decembrie 2005/Ianuarie 2006

Preţ: 2 lei

Produs în ROMÂNIA

Cuprins:

Pastorală de Naşterea Domnului 2005 .......pagina 2

Lumina lumii...........pagina 5

Minunea Crăciunului..........6

Oare americanii nu mai cred în Naşterea

Mântuitorului?............7

Puterea Cuvântului.....

........................pagina 7

Calendar 2006........... 8

La mulţi ani !

“Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

(Ioan 8,12)

Înnoire

de Vlad Pârău

Lumea nu-n timp se măsoară, lumea se măsoară-n viaţă,

În cadenţa-nfiorată a inimilor ce bat

Care temător şi candid să nască IUBIREA-nvaţă

Dând rost cursului de vremuri veşnic mult prea zbuciumat.

Pentru-aceste vieţi şi daruri ce în om minune-aşteaptă

S-a milostivit Hristos născându-Se printre noi,

Ca prin El toată făptura să se înnoiască, dreaptă,

Timpul irosit din veacuri să se-ntoarcă înapoi.

Şi ne-a dat cu îndurare ani de zile pământeşti

Ca, vremea răscumpărând-o, să primim eternitatea.

Iată, un nou an începe să ne depene poveşti,

Firul sorţii ţese drumul ce-ntâlneşte libertatea.

Iar în ornicul din ceruri care stelele îşi cerne

Acul gros arată ora Mântuirii pentru toţi.

Privind clipa siderală de pe bolţile eterne,

Inimile-n noi se-aprind fără zimţi şi făr'de roţi.

Dă-ne, Doamne,-n anu-acesta să fim oameni, să fim buni

Şi, români de pretutindeni să ne-unim întru credinţă,

Purtând crucile străbune peste suflet şi fiinţă

Să clădim o Românie pe deasupra de furtuni!

PASTORALĂ DE NAŞTEREA DOMNULUI 2005

Laurenţiu,

din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

"Întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis în lume, ca prin El viaţă să avem." (1 Ioan 4, 10)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Sărbătorim cu toţii Naşterea după trup a Fiului Unul Născut al lui Dumnezeu, care a venit din nou, ca în fiecare an, în casele, în bisericile şi în sufletele noastre, revărsând pretutindeni lumina, pacea şi binecuvântarea ei dumnezeiască. Minune mare s-a săvârşit în această noapte de taină în peştera de lângă Betleemul Iudeii: Fecioara preacurată ţine în braţe şi culcă în ieslea umilă un Prunc dumnezeiesc - pe Fiul Cel veşnic al Tatălui, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut mai înainte de veci, lumină din lumină, aşteptarea patriarhilor şi a proorocilor şi nădejdea de izbăvire din suspinul păcatelor a întregului neam omenesc. Magii de la Răsărit cu steaua călătoresc şi se închină Pruncului dumnezeiesc împreună cu smeriţii păstori. Lor li se alătură îngerii din ceruri care aduc de sus solia cerească: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2,14).

Iată cum tâlcuieşte Sfânta Biserică, prin imnul liturgic, tainicul acestui eveniment, deopotrivă UMIL şi PREAMĂRIT, plin de toată slava smereniei, numit de Sfântul Isaac Sirul "haina lui Dumnezeu", pogorârea lui Dumnezeu la om ca taină inepuizabilă a Iubirii Sfintei Treimi: "Sfintele cuvinte ale proorocilor s-au împlinit lângă Betleem într-o peşteră. Toată făptura sărăcită s-a îmbogăţit; să ne bucurăm şi să ne veselim. Domnul şi stăpânul tuturor vine să locuiască cu robii Săi, şi-i izbăveşte din legăturile vrăjmaşului pe cei legaţi. În haine sărace şi în iesle se arată cum Prunc tânăr Dumnezeu Cel mai înainte de veci!" (Icosul înainte-prăznuirii Naşterii).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, în cuvinte inspirate, adâncesc taina Naşterii Domnului. Sfântul Ioan Damaschinul mărturiseşte: "Cu bunăvoirea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu (…) Se pogoară plecând cerurile, adică smerind fără să smerească înălţimea Lui cea neumilită, Se pogoară spre robii Lui cu coborâre inexprimabilă şi necuprinsă cu mintea. Şi fiind Dumnezeu desăvârşit se face Om desăvârşit, şi SĂVÂRŞEŞTE ASTFEL CEA MAI MARE NOUTATE DINTRE TOATE NOUTĂŢILE, SINGURUL LUCRU NOU SUB SOARE, prin care se arată puterea, bunătatea, dreptatea şi înţelepciunea infinite ale lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om?" (Dogmatica, cartea II, 1). Iar sfântul Grigorie Teologul spune despre praznicul de azi: "ÎNNOIESCU-SE FIRILE astăzi şi Dumnezeu om Se face" (Cuvântarea 39, 13). După Sfântul Maxim Mărturisitorul, această profundă taină a înnoirii firilor, aflată în însăşi inima creştinismului, este TAINA IUBIRII. Iubirea e cea care, pe de-o parte, Îl face pe Dumnezeu să iasă din Sine Însuşi în întâmpinarea omului, Îl face pe Dumnezeu om din iubire de oameni, ca pe om să-l arate dumnezeu. Pe de altă parte, tot iubirea e cea care îl face pe om să iasă din sine însuşi, în căutarea lui Dumnezeu, şi-l face astfel pe acest om sărman dumnezeu din iubire, pentru ca Dumnezeu să ia în el chip de om. "Căci Cuvântul lui Dumnezeu şi Dumnezeu vrea să se lucreze în toţi şi în toate taina întrupării Sale" (Ambigua, PSB 80, p. 260 şi 87). Iubirea e cea care Îl coboară pe Dumnezeu pe pământ şi-L face om, şi tot iubirea e cea care-l urcă pe om la cer şi-l arată dumnezeu prin har. Iubirea e cea care-L întrupează pe Dumnezeu şi-l îndumnezeieşte pe om, îl arată pe om dumnezeu şi pe Dumnezeu om.

Aceasta e, iubiţii mei, noutatea noutăţilor - că Dumnezeu şi omul nu mai sunt despărţiţi de păcat, ci sunt una prin iubire, că Fiul lui Dumnezeu Se face om, ca să facă din noi fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-14). Praznicul Naşterii Domnului este praznicul bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu, Care ne-a iubit înainte de a-L fi iubit noi pe El, dar Care aşteaptă mereu răspunsul nostru de iubire la iubirea Lui veşnică.

Iubiţi credincioşi,

Ca păstor şi părinte al vostru mă simt dator să vă aduc aminte şi să vă îndemn să nu uităm nici o clipă datoriile pe care le avem de îndeplinit ca răspuns la iubirea şi bunătatea pe care Dumnezeu le-a arătat faţă de noi, în primul rând prin Întruparea Fiului Său, şi nu o pot face mai bine decât prin cuvintele inspirate ale Sfântului Isaac Sirul, care zice:

"Această noapte sfântă a revărsat pace peste întreaga lume - nimeni să nu mai fie ameninţat de nimeni! Aceasta e noaptea Celui Bun - nimeni să nu mai fie rău! Aceasta e noaptea Celui Smerit - nimeni să nu mai fie mândru! Aceasta e ziua bucuriei - nimeni să nu caute răzbunare! Aceasta e ziua păcii - nimeni să nu se lase copleşit de mânie! Astăzi Cel plin de daruri sărăceşte pentru noi - să chemăm la masă pe cei săraci! Astăzi primim un dar pe care nu L-am cerut - să dăruim şi noi celor ce cer şi au lipsuri! Astăzi porţile cerului se deschid rugăciunilor noastre - să deschidem şi noi uşa celor care ne cer iertare!"

Lăsaţi aşadar în aceste zile luminoase de praznic grijile pământeşti şi lumeşti, poftele trecătoare ale acestei vieţi. O dată cu praznicul Naşterii vine la noi Însuşi Hristos Domnul. Vine prin Evanghelia şi Liturghia Bisericii, prin darul şi harul ei şi vă aşteaptă să-i deschideţi uşile inimilor voastre şi să-L primiţi înăuntru ca El să fie în voi şi voi în El. Primiţi-L cu bucurie! Primiţi-L în lumină! Primiţi-L în dragoste! Pentru că aşa cum zicea Andrei Şaguna, părintele şi înaintaşul nostru, "astăzi Hristos nu Se mai naşte în peştera Betleemului, ci în inima curată a celui ce crede în El" (Pastorala din 6 decembrie 1859). Suntem în praznicul Întrupării şi al înnoirii. Întrupaţi credinţa în Hristos în virtuţile şi faptele voastre cele bune şi umblaţi, cum spune Apostolul Pavel, "întru înnoirea vieţii" (Romani 6,4; 7,6); "îmbrăcaţi-vă în Omul cel nou". Ce înseamnă acest lucru ne explică pe larg apostolul neamurilor în Epistola către Efeseni, cap. 4. Ar trebui să-l citez în întregime aici şi să-l comentez împreună cu voi, dar nădăjduiesc că în aceste zile în casele voastre împodobite de sărbătoare nu veţi deschide doar televizoarele, ci veţi deschide Sfintele Scripturi şi deschizând Cartea Vieţii şi citind-o veţi afla care e voia lui Hristos pentru noi, vă va răsări ca de la o stea nepieritoare lumina cunoştinţei şi găsindu-L pe Hristos în ea Îl veţi face să rodească în minţile şi vieţile voastre.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Cu bucuria cerească a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în inimă, alăturăm acestui întâi cuvânt de iubire, învăţătură şi dragoste părintească arhiereasca binecuvântare. E cel dintâi praznic de când, prin voia Celui de Sus, am urcat, plin de înfiorare sfântă, însoţit de rugăciunile voastre şi ale întregului Sfânt Sinod al Bisericii noastre, în scaunul plin de glorie ortodoxă şi strălucire al venerabilei Arhiepiscopii a Sibiului şi Mitropolii a Ardealului. Emoţia resimiţită atunci mă copleşeşte încă şi acum, fiindcă nu este un lucru uşor să iau asupra mea răspunderile copleşitoare ale acestui scaun mitropolitan, al marelui Andrei Şaguna şi al vrednicilor lui urmaşi din secolul al XX-lea, mitropoliţii Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală. Răspunderile sunt uriaşe, atât faţă de istorie şi tradiţie, cât şi faţă de actualitate, de prezent şi viitor, dar ştiu că eu, arhiereul, am pentru aceasta chemarea şi harul lui Dumnezeu, şi ajutorul tuturor celor ce staţi alături de mine, iubiţii mei, clerici şi credincioşi care alcătuiţi VREDNICUL POPOR AL LUI DUMNEZEU din aceste ţinuturi. Şi vă spun vrednici, pentru că sunteţi urmaşii celor care, aici în Mărginimea Ardealului, din Haţeg până în Braşov şi în întreaga Transilvanie, popor liber şi harnic, lipit de munţii credinţei, au fost neclintit sufletul rezistenţei martirice în faţa tuturor asupririlor, fie ele naţionale, religioase sau comuniste, dar şi al învierii glorioase a Ortodoxiei în întreg Ardealul. Pe jertfele, pe demnitatea, pe inteligenţa şi munca lor s-a clădit şi reclădit tenace şi a dăinuit Ortodoxia transilvăneană, şi dacă vrem să fim vrednici de numele de urmaşi ai lor nu avem voie să uităm acest lucru, ci trebuie să-l ducem cu noi mai departe în secolul al XXI-lea.

Mărturisesc acum în faţa lui Dumnezeu şi în faţa voastră că nu am alt gând decât ascultarea de Dumnezeu şi dragostea de Sfânta Sa Biserică Ortodoxă şi de neamul nostru românesc. Mântuirea voastră sufletească şi propăşirea Bisericii noastre drept-măritoare sunt, asemenea înaintaşilor, ţelul vieţii mele, al slujirii mele, singurul meu gând şi legământ al ostenelilor mele pe acest pământ. Vă voi fi părinte, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice, ca să ne bucurăm cu toţii de Domnul şi unii de alţii aici pe pământ şi apoi în Împărăţia cerurilor. Lucrarea mântuirii însă nu e uşoară şi viaţa creştinească pe pământ nu e lipsită de necazuri, dar sunt încrezător în râvna şi credinţa voastră. Fiţi siguri şi voi de hotărârea şi făgăduinţa mea. Asemenea marelui nostru înaintaş şi părinte, Andrei Şaguna de vrednică pomenire, spun şi eu, încrezându-mă în harul lui Dumnezeu, care va veni în ajutorul neputinţelor mele, că mă voi strădui în toate "să fiu tată clerului şi poporului nostru; tată zic să fiu, tată, şi încă o dată zic, tată să fiu în înţelesul cel adevărat" (Pastorala din 22 februarie 1848).

Iubiţii mei,

Nu pot să închei acest cuvânt părintesc fără să vă chem pe toţi să lucraţi nu numai la mântuitrea sufletelor voastre, ci şi la mântuirea neamului nostru şi să îmi fiţi alături în lucrarea de înnoire a eparhiei noastre pe toate planurile: teologic, social, pastoral şi misionar. Să continuăm tradiţiile Ortodoxiei româneşti, centrate în Sibiul şagunian, ca prin înnoirea noastră şi a eparhiei noastre să întrupăm mai bine în această parte de ţară în unitate de credinţă Evanghelia lui Hristos. O înnoire binecuvântată întăreşte unitatea de neam şi lege câştigată cu anevoie de-a lungul istoriei, în luptă cu orgoliile şi forţele potrivnice.

Anul 2005, pe care îl vom încheia în curând, a fost un an aniversar plin de învăţăminte. S-au împlinit 131 de ani de când pe 24 decembrie 1864 Andrei Şaguna, părintele nostru, era numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a românilor ortodocşi din Transilvania, cu reşedinţa la Sibiu, încununând biruitor 15 ani de lupte tenace. S-au împlinit 85 de ani de la alegerea şi instalarea, pe 30 mai 1920, ca mitropolit al Ardealului a marelui ierarh Nicolae Bălan, apărătorul şi împlinitorul tradiţiei şaguniene, precum şi 50 de ani de la mutarea sa la Domnul pe 6 august 1955. De asemenea, s-au aniversat 80 de ani de la unificarea bisericească, în 1925, a tuturor românilor ortodocşi din România Mare într-o singură Biserică Ortodoxă Română, reorganizată pe baza Statutului organic şagunian şi ridicată la rangul de Patriarhie prin ceremoniile din 1 noiembrie 1925.

Înaintaşii ne-au dat pilde de apărare a unităţii de credinţă şi de neam. Să luăm aminte şi să le urmăm exemplul! Să dea Domnul să putem menţine toţi împreună în acelaşi timp înnoirea duhovnicească, pastorală şi misionară în deplină unitate, spre slava lui Dumnezeu Celui Unul în Treime!

Cu aceste învăţături şi sfaturi părinteşti şi cu această dorinţă pentru noi toţi, vă urez din toată inima ca sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, împreună cu cele următoare ale Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurie,învredniciţi de Dumnezeu să le ajungeţi încă întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Credinţa noastră

Revista “Credinţa noastră” poate fi lecturată şi pe Internet. Mergeţi la adresa

mail.yahoo.com ,

la adresă tastaţi

credinta_noastra_brasovro

@yahoo.co.uk

şi introduceţi parola

credintanoastra

Pe “Inbox” veţi găsi cele mai recente ediţii “Credinţa noastră”, postate cu ataşament în Microsoft Word şi Quark XPress. În acest fel, revista “Credinţa noastră” îşi propune să îi facă părtaşi la cuvântul duhovnicesc pe toţi cititorii Români de pretutindeni din lume.

Lumina lumii

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este un eveniment de o importanţă capitală, nu doar pentru Creştinism, ci pentru întreaga istorie a lumii. Fiul lui Dumnezeu vine printre noi să ne ridice din robia păcatului, să înnoiească lumea şi să dea oamenilor o lege nouă, mântuitoare. El vine să redea neamului omenesc libertatea, dar nu o libertate în accepţiunea pământească a cuvântului, ci libertatea de origine divină: "Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi."(Ioan 8, 32) "Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr" (Ioan 8, 36). Fiul lui Dumnezeu este Adevărul, iar învăţăturile lui sunt dătătoare de libertate.

De ce spuneam că Naşterea Domnului este un eveniment extrem de important pentru întreaga istorie a lumii? Dumnezeu este Creatorul. "Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte" (Facerea 1,31). Apoi, omul, prin păcatul său împotriva poruncii şi, deci, a ordinii dumnezeieşti, s-a sustras, a căzut din această ordine, din această stare de perfecţiune, în care toate erau "bune foarte", deci s-a îndepărtat de la scopul Creaţiei. Prin Naşterea Domnului, omului i se oferă şansa de a se întoarce la statutul său iniţial. Deci, după momentul Facerii, cel al Naşterii este unul poate la fel de important. Numai că, de data aceasta, în completarea şi restaurarea Creaţiei, Naşterea îi dă omului posibilitatea să aleagă Mântuirea, pentru că omul de bunăvoie a păcătuit în Eden şi, deci, de bunăvoie trebuie să aleagă să se întoarcă:

"Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11, 25-26).

Mântuitorul spune : "cel ce crede în Mine". El nu forţează pe nimeni să creadă şi să trăiască în El, dând omului libertatea să aleagă şi, mai mult decât atât, să consimtă şi să contribuie PRIN CREDINŢĂ ŞI VIAŢĂ (adică şi prin fapte, nu doar prin credinţă) la Mântuirea sa.

Tocmai pentru că Naşterea Domnului este un moment atât de frumos şi atât de important, ea ar trebui analizată şi la nivelul simbolurilor pe care le comportă, fără a nega faptul că ea s-a întâmplat întocmai cum este scris, dar interpretând şi desprinzând câteva concluzii vrednice de luat în seamă.

De pildă, faptul că Iisus a venit în lume noaptea are o semnificaţie deosebită, această noapte fiind de fapt starea spirituală de întuneric, de rătăcire, de păcat şi de moarte în care se găsea lumea în acel moment.

"Întru El era viaţă şi viaţa era LUMINA oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi ÎNTUNERICUL NU A CUPRINS-O." (Ioan 1, 4-5).

Această lumină este adusă de Dumnezeu la Naşterea Sa prin însăşi steaua văzută de magi, motiv de mare bucurie pentru ei, care înţelegeau prin tâlcuirea bolţii cereşti că S-a născut Mesia.

"Iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, S-AU BUCURAT CU BUCURIE MARE FOARTE." (Matei 2, 9-10).

Steaua luminătoare şi care orientează pe oameni prin întunericul acestei lumi către întâlnirea cu Dumnezeu este astăzi însăşi Credinţa, Credinţa cea Creştină, propovăduită şi împrăştiată printre oameni, întocmai ca lumina de stea, de către Sfânta Biserică, ea însăşi stea şi far călăuzitor al întregii omeniri.

Nu este mai puţin demn de luat în seamnă faptul că aşa cum lumina este văzută de toată lumea, tot astfel chemarea lui Dumnezeu se adresează tuturora: şi celor înţelepţi şi învăţaţi (magilor), cât şi oamenilor simpli şi cu inima curată (păstorilor).Pe fiecare Dumnezeu îl cheamă la Mântuire şi fiecăruia în parte Dumnezeu i Se arată pe cuprinsul minţii sale şi pe înţelesul său, vorbindu-i fiecăruia pe limba lui, aşa încât mesajul divin să fie perceput şi înţeles în felul propriu al fiecăruia dintre noi, pentru că Dumnezeu e Părintele tuturora. Astfel, în cazul magilor, căutători în stele, Domnul a răsărit în viaţa lor tocmai acceptând această viaţă şi, deci, chemându-i pe ei după modul lor de pricepere, adică printr-o stea care apare pe cer, tocmai pentru că ei chiar asta făceau: analizau mişcările astrelor.

Totuşi, dacă în cazul magilor mesajul nu este foarte clar, ei trebuind să întreprindă o călătorie de căutare a Pruncului Sfânt, păstorilor li se revelează mult mai explicit, îngerul spunându-le locul şi semnul după care să-L caute pe Iisus şi arătându-le "mulţime de oaste cerească" ce aducea mărturie despre acestea:

"Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste crerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"

(Luca 2, 11-14).

Iată, deci, că cei cu inima curată şi cu simplitatea cugetului sunt mult mai aproape de Dumnezeu şi percep nemijlocit, datorită curăţiei şi smereniei lor, voia divină.

Însă, în ambele cazuri, atât magii cât şi păstorii parcurg un drum la sfârşitul căruia "au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle" (Luca 2, 16). Astfel şi noi, pentru întâlnirea cu Dumnezeu şi cu viaţa veşnică, trebuie să parcurgem cu dreptate şi credinţă drumul vieţii noastre, călăuziţi de lumina nestinsă a stelei - Biserica şi Credinţa Creştină.

La capătul drumului de stea, este o iesle înconjurată de dobitoace. Ieslea reprezintă hrana, iar dobitoacele, prin nevinovăţia lor şi prin smerenia lor caută, asemeni credincioşilor adevăraţi, hrana cerească. "Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl." (Ioan 6, 27) Dumnezeu se jertfeşte venind în lume, aşezat în iesle, şi devine hrană spirituală pentru toţi. Această imagine duce cu gândul la Sfânta Împărtăşanie, ieslea cu Hristos în ea fiind un prim Sfânt Pocal cu trupul şi sângele Domnului, jertfit pentru mântuirea păcătoşilor.

Şi, iată, la Răsăritul umanităţii se naşte Lumină pentru neamul omenesc, ca toţi să vadă şi să nu mai rămână în întuneric. Şi cuvintele Domnului în veci nu se vor stinge: "Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan 8, 12). "Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt." (Ioan 9, 5). "Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. EU AM BIRUIT LUMEA."

(Ioan 16, 33).

articol realizat de Vlad PÂRĂU

Minunea Crăciunului

Spiritul Crăciunului trebuia să fie o legătură de simţire şi vibraţie între sufletele oamenilor, într-un moment SPECIAL, încărcat de SEMNIFICAŢII. Spiritul Crăciunului trebuia să definească o comuniune între oameni, să stabilească o stare de armonie, o înfrăţire spirituală cu puterea de a descătuşa toate energiile pozitive, toată forţa şi lumina care sălăşluiesc în noi. Spiritul Crăciunului trebuia să fie UN NOU ÎNCEPUT, O NAŞTERE, o reconstrucţie interioară după un an zbuciumat, un moment de vindecare a rănilor, de regenerare cu caracter RITUALIC, SACRU. Într-un cuvânt, trebuia să ne "acordeze" pe lungimea de undă a fericirii, dar nu oricum, ci în strânsă legătură cu DUMNEZEU, deoarece Crăciunul NU ESTE ALTCEVA decât Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Ca o anomalie vine însă celebrarea Crăciunului lipsită complet de oricare dintre aceste VALORI care definesc Crăciunul. Fenomenul, tot mai răspândit, a devenit o iluzie fără de fond, o aparenţă amăgitoare, o FORMĂ lipsită de conţinut, pe scurt, Fantoma Crăciunului, un spectru ciudat, o umbră luminoasă şi dinamică ce bântuie prin lume, în amintirea adevăratului SPIRIT al Crăciunului, de mult apus.

Într-adevăr, mai multă zarvă pe tema acestei "sărbători" nici că se putea face. Încă dinainte de 1 Decembrie, vitrinele magazinelor se umplu de personaje cu căciuliţă roşie (de cele mai multe ori feminine, că aşa dă bine) având la activ o traistă de oferte speciale. Toată această isterie, toată această agitaţie şi animaţie, pentru a pregăti un Crăciun scris de astă dată cu "c" mic, o "sărbătoare" care a fost deturnată de la scopul ei iniţial. Într-adevăr, în loc să conştientizăm contextul şi "ţinta" de origine divină spre care trebuia să se îndrepte această celebrare, ne-am mulţumit să ridicăm efectele ei secundare la rang de scop în sine. Asta ca să ne "integrăm" (că tot ne place foarte mult cuvântul) în curentul vremii, şi anume acela de îngustare a perspectivelor, de sărăcire a spiritului, de superficializare şi decontextualizare a concepţiilor. Rămânem atraşi doar de "polenul de pe floare" şi uităm să mai vedem floarea. Decorul ne este de ajuns pentru a desfiinţa Crăciunul şi pentru a inventa un alt crăciun, mai pe placul şi mai la îndemâna oricui. Fenomen specific, de altfel, postmodernismului, unde, în loc de o realitate şi mulţi oameni există, mai degrabă, un om şi multe realităţi. Şi unde mai pui că trăim în plină "culme" a capitalismului românesc, unde fostului "tovarăş" îi şade bine ca şi "consumator", un individ ("om al muncii" renăscut din cenuşă), care munceşte fără să-şi pună prea multe întrebări (pentru că nu toţi trebuie să gândească şi, mai ales, să ÎNŢELEAGĂ ) cu scopul unic de a consuma. Astfel că ni s-a "consumat" şi Crăciunul. Cei care ni l-au confiscat l-au transformat în sărbătoare comercială, într-o lume în care spiritul a devenit un anacronism, pentru că el, de regulă, în loc să consume, oferă, ceea ce "nu e bine".

articol realizat de Vlad PÂRĂU

Oare americanii nu mai cred în Naşterea Mântuitorului?

După ce soldaţii americani i-au torturat pe prizonierii irakieni, punându-i să profaneze în cele mai josnice moduri cu putinţă pagini rupte din Coran, pângărindu-le credinţa, iată că, în 2005, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului, pentru prima dată, preşedintele american a adresat, în locul urării obişnuite de "Crăciun fericit!", o altă urare, şi anume: "Sărbători fericite!", motivând cu făţărnicie tipic americană că sărbătoarea aceasta nu trebuie să îi excludă sau să îi discrimineze pe cei de alte religii, care au dreptul la păreri diferite decât viziunea creştină asupra lucrurilor. Iată că cel mai josnic popor de pe Glob, patria decadenţei şi a imoralităţii, prin vocea preşedintelui său şi-a negat până şi credinţa, în ciuda faptului că pe toate bancnotele americane este scris mare şi frumos: "In God we trust!" (Ne încredem numai în Dumnezeu!) Aşadar, în numele democraţiei, care dă şanse egale fiecăruia, într-adevăr, dar care (ceea ce a “uitat” preşedintele american să spună) dă dreptul decizional majorităţii, deci creştinilor, care sunt majoritari, să ne lepădăm cu toţii de credinţa noastră creştinească pentru a da satisfacţie celor de alte religii! Să se simtă şi ei bine! Poate mâine-poimâine vom schimba şi numele Sfintei Duminici, ziua Domnului, pentru că şi cei care nu sunt creştini au dreptul să trăiască duminica. Sau, oare, ne vom trezi vreodată că cei de altă religie vor schimba numele vreunei sărbători importante de dragul nostru? Răspunsul este unul tot american: "No comment!" (Fără de replică).

articol realizat de Vlad PÂRĂU

Rubrica

“Puterea Cuvântului”

Moarte şi lumină

de Vlad PÂRĂU

Moş Crăciun cu plete dalbe

A-ngheţat de sărbători

Ale sufletelor care

Crivăţul vestesc în zori.

Darurile se transformă-n "dar"-uri,

În oftaturi prelungite şi sonore,

Peste-aceleaşi blestemate zaruri

Ce se-aruncă pe-un destin de ore

Vide.

Poarta cerurilor iarăşi se deschide

Şi norii au uitat să ningă lacrimi,

Viaţa se articulează fără cratimi

Pe drumul veşnic alb şi luminos,

Încât ochii ne dor să mai vedem

Stihii de care cu toţii se tem,

Şi e Crăciunul vieţii. Ce frumos!

Închidem trist un ochi, şi încă unul-

Moartea din noi ne-a alungat Crăciunul.

Lumina

de Vlad PÂRĂU

E iarnă-n suflet şi în gând,

Ne-am rătăcit în noaptea grea,

Dar, cu taină luminând,

În Cer răsare-o stea.

Ca dincolo de întuneric,

De ceaţă, îndoială, fum,

Strălucind mult mai puternic

Să deschidă lumii-un drum.

O cale-ngustă, un drum de rază,

Unul mântuitor,

Pentru cei cu credinţa trează

Ce-aşteaptă-un viitor.

Şi steaua-n cer de-a apărut,

Dar pe Pământul greu de-nfrângeri

Lumina lumii s-a născut,

Să facă din magi îngeri.

A mai trecut de-atunci o vreme,

Azi sărbătoare-i ca-n poveste,

Avem lumină, avem poeme,

Credinţa unde este?

Creatiorum

de Vlad PÂRĂU

Din codrii cerului a început a ninge,

Fiece fulg e-un brad dintr-o poveste-

Icoana lui din suflet nu se stinge,

Colindul său de prea departe este.

Azi ninge ne-ncetat şi insistent,

Trecutul se întoarce din zăpezi-

Acum nu mai e timp, ci doar moment,

E clipa-n care-ncepi şi tu SĂ CREZI.

Şi cerul dens din ochii fără vreme

Ascunde Steaua de la Răsărit

Care, privind spre ochi străini caută să cheme

În ei Lumina Care ne-a venit.

Acea Lumină palidă, tăcută,

Din ieslea inocenţei aurii

Se naşte din vecie, nenăscută,

În serile acelor ierni târzii.

Şi raza-i patrie de vise sfinte,

O rugăciune ce primeşte trup

Lăsând paşi grei peste zăpezi-cuvinte

De câte ori cu-"Amin!" se întrerup.

Crăciunul se-nfiripă ca o stare

De spirit, de cuget şi de simţire,

Pe când Hristos se naşte-n fiecare,

Speranţă lumii-ntregi şi Mântuire.

Din codrii cerului a început ninsoare,

Fiece fulg e-un brad înaripat.

Planeta-i peştera de-adâncă sărbătoare

Într-un Betleem asediat.

Calendar 2006

[ Îmi cer scuze, calendarul nu este disponibil decât în versiunea Quark XPress, neputând fi reprodus în Microsoft Word.]

Vlad Pârău şi Părintele Victor Neamţu vă mulţumesc pentru că aţi ales revista "Credinţa noastră". Sperăm că aceasta v-a impresionat în mod plăcut şi că v-a fost de folos în calea desăvârşirii spirituale. Vă invităm să urmăriţi şi publicaţiile viitoare! Dumnezeu să ne ajute pe toţi, să ne ierte şi să ne binecuvânteze! Amin.Credinţa noastră

Revistă produsă în România./ Revue produite en Roumanie./ Magazine made in Romania.