Credinţa noastră

Din preţul acestei publicaţii, 50 de bani reprezintă donaţii pentru Biserică.

Periodic de Credinţă şi

Spiritualitate Ortodoxă din Braşov

fondat în octombrie 2001 de Vlad

Pârău şi Părintele Victor Neamţu

Nr. 24 - Ediţie de vară 2005

Preţ: 2 lei

Produs în ROMÂNIA

Cuprins

Sfânta Cruce.........................pagina 2

Credinţa în Dumnezeu, la răscruce de timpuri................................ .pagina 3

Asemănarea omului cu Dumnezeu....

........................................ ....pagina 5

Festivalul homosexualităţii..............

...................................... ......pagina 6

Sodoma şi Gomora......... ....pagina 8

Către cititori.................. ...pagina 12

Iertare

de Vlad Pârău

Când judecata noastră se-ntunecă şi tace

De faţă cu păcatul care cuprinde firea,

Se-asmut păgânii toţi ce stare n-au şi pace

Vrând să profaneze în noi dumnezeirea.

Când paşii noştri azi spre pierdere

se-ndreaptă,

Când Duhul Tău, o Doamne, din lume ni S-a luat,

Credinţa ni se stinge, devine ca o şoaptă

Ce nu are Cuvântul să ne scoată din păcat.

Acum, când vremea-aşteaptă o ultimă cădere,

Noi în genunchi cădem, şi Te rugăm, Iisuse,

Iartă-ne rătăcirea, zidind în noi putere

Să biruim tot răul din inimi nesupuse.

Şi neştiinţa noastră, Tu, Doamne, -o luminează,

La luptă ne trezeşte şi fii cu noi mereu,

Ca toţi cei ce smintesc făptura încă trează

Cutremuraţi, să vadă că este-Un Dumnezeu!

Astfel, în nemurire să înviem chemare

Ca toţi cei ce-au căzut şi-apoi s-au ridicat

S-aprindă-n orice om o sfântă lumânare

Şi-n Cer speranţa noastră, cu dor

nestrămutat !

Sfânta Cruce

Preot Ioan Ciocan

continuare din numărul trecut

Moto:

Orice suflet care zace de păcate biruit

Să primească Jertfa Crucii, ca să fie mântuit!

CE S-A MAI ÎNTÂMPLAT ÎN CONTINUARE CU SFÂNTA CRUCE?

Regele Chosroes al perşilor a furat în anul 614 d. Hr. Sfânta Cruce şi apoi ea a fost restituită şi depusă solemn ( la 629-630 d.Hr.) de către împăratul bizantin Heraclius, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul creştinilor la 14 septembrie 630. După 5 ani, (634), din pricina pericolului crescând al invaziilor arabe asupra Pământului Sfânt, tot împăratul Heraclius aduce Sfânta Cruce la Constantinopol, depunând-o în Biserica Sfânta Sofia. Părţi mici din ea se află împrăştiate în toată lumea creştină (unele ajungând şi în Ţara noastră, la Sfânta Mănăstire Putna).

AM ÎNŢELES CĂ TREBUIA SĂ FIE O JERTFĂ SUPREMĂ, DAR DE CE A TREBUIT SĂ MOARĂ TOCMAI PE CRUCE?

Trebuia să moară pe Cruce din mai multe cauze:

-Să moară înălţat spre cer, cu braţele deschise spre lume, arătând că se aduce jertfă Tatălui, dar cu iubire faţă de lume. Moartea pe Cruce fiind cea mai ruşinoasă, pentru cei mai mari tâlhari, prin aceasta s-a arătat până unde coborâse ticăloşia noastră, căci am fost în stare chiar să strigăm împotriva Celui Ce era Hristos Dumnezeu: "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!".

-Să moară încetul cu încetul, şi cu patima lui răbdată fără cârtire, Sângele Său să se scurgă pe Cruce, spălând astfel păcatele lumii.

-Să ne arate prin suferirea acestei morţi ruşinoase, cât de mare şi totală a fost smerenia şi iubirea Lui pentru noi.

CRUCEA ESTE ÎNTÂLNITĂ NUMAI ÎN NOUL TESTAMENT, SAU A FOST PREFIGURATĂ ŞI ÎN VECHIUL TESTAMENT?

Crucea este întâlnită în Vechiul Testament chiar în timpul lui Moise, în timpul războiului dintre evrei şi amaleciţi: "Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau amaleciţii. Apoi s-a aşezat pe o piatră şi Aaron şi Or îi sprijineau mâinile unul pe o parte şi altul de altă parte. Şi au stat mâinile lui ridicate până la apusul soarelui, şi a zdrobit Iosua pe amaleciţi" (Ieşire 17:11-12).

Crucea este întâlnită apoi când Iacov binecuvântează pe fiii lui Iosif (Efraim şi Manase) cu mâinile încrucişate, deci sub formă de cruce, aşa cum aflăm din Facerea 48:14: "Înadins şi-a încrucişat mâinile, deşi Manase era întâiul născut".

Crucea, ca semn scriptic, este întâlnită când Dumnezeu, hotărând să piardă pe nelegiuiţii din Israel, alege în acest scop pe Iezechia proorocul, spunându-i: "Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul Crucii pe frunte pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşi. Să nu vă atingeţi de nimeni care are pe frunte semnul Crucii". (Iezechiel 9:4 - 6). Prin semnul Crucii desparte Moise cu toiagul apele mării. Crucea este preînchipuită şi de şarpele ridicat de Moise în pustie. "Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie (pe stâlp), aşa trebuie să se înalţe şi Fiul Omului (pe Cruce)" (Ioan 3: 14-15).

Sau, un alt exemplu concludent în acest sens: În Vechiul Testament, a fost cinstit nu numai David, ci şi sabia cu care a ucis pe Goliat, şi sabia a fost ţinută cu mare cinste. Unde? Chiar în cortul sfânt lângă Efod! "A zis David către Ahimalec: N-ai cumva la îndemână vreo suliţă sau vreo sabie? Preotul însă a răspuns: Iată sabia lui Goliat pe care l-ai ucis în Valea Stejarului. Ea este învelită într-o haină după Efod". (1 Regi 21: 8 - 9). Deci, cu atât mai mult trebuie să cinstim noi Sfânta Cruce, fiindcă nu există armă mai puternică decât ea împotriva dracilor.

DACĂ CRUCEA A FOST UNEALTĂ DE TORTURĂ, ATUNCI DE CE TREBUIE SĂ O MAI CINSTIM?

Este adevărat că a fost o unealtă groaznică de tortură, dar, atenţie, Iisus a iubit Crucea şi a îmbrăţişat-o şi este evident că nimeni n-ar fi putut să-L răstignească pe Hristos, dacă El nu ar fi dorit acest lucru! Pe Cruce, pe acest "altar" a ars păcatul nostru strămoşesc. Crucea arată ruşinea noastră şi ne face să ne căim de păcatele noastre, iar din partea lui Dumnezeu arată iubirea nemărginită pentru noi, oamenii.

Deci, cinstim Crucea pentru că ea a devenit "Altarul de mare sfinţenie" sau, altfel spus, "Jertfelnicul Jertfei celei înfricoşătoare". În concluzie, Crucea este cinstită pentru că prin ea s-a înfăptuit Mântuirea universală a oamenilor.

DRACII SE TEM DE SEMNUL CRUCII?

Se tem cumplit, le este nesuferit semnul Crucii, ba chiar îi arde şi nu pot suporta acest semn nici măcar făcut în aer.

După cum bine ştim, Sfântul Antonie cel Mare a avut o mare experienţă în lupta cu diavolii. Ucenicul său, Sfântul Atanasie, cel care a redactat "Viaţa Sfântului Antonie", ne spune că aceia care veneau să primească cuvânt de folos de la "Marele Antonie"aşteptau zile şi nopţi, auzind voci, lovituri, ţipete şi alte zgomote care veneau din chilia sfântului. La început au crezut că sunt nişte oameni care se ceartă cu sfântul , dar, privind printr-o crăpătură, n-au văzut pe nimeni înăuntru. În acel moment au înţeles că demonii erau aceia care râdeau, chicoteau, ţipau, încercând să-l alunge pe Sfântul Antonie. Dar el dădea importanţă mai mult celor din afara chiliei, decât celor dinăuntru. Şi, apropiindu-se de uşa chiliei, Sfântul Antonie îi ruga pe oameni să nu se teamă , că acestea sunt jocurile demonilor: "Voi faceţi-vă semnul Sfintei Cruci şi plecaţi încurajaţi, şi lăsaţi-i pe aceştia să se joace între ei". "Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce" (Coloseni 2:15).

CE PRIMESC CREŞTINII DE LA DUMNEZEU, FĂCÂNDU-ŞI SEMNUL CRUCII?

Atunci când îşi fac semnul Crucii, credincioşii creştini primesc binecuvântare şi har de la Dumnezeu, pentru a li se îndeplini orice virtute.

CUM TREBUIE SĂ NE FACEM SEMNUL SFINTEI CRUCI?

Semnul Sfintei Cruci se face astfel: îndoim înăuntru şi lipim pe podul palmei degetul mic şi inelarul, apoi împreunăm la un loc vârfurile degetului mare, arătător şi mijlociu de la aceeaşi palmă a mâinii drepte şi ne însemnăm pe frunte, pe piept, pe umărul drept şi pe umărul stâng, pentru a împrejmui cu puterea lui Hristos fruntea, inima şi umerii, acele organe ale adevărului, dar şi ale păcatului, dorind să le facem astfel organe ale dreptăţii, răstignind pe omul cel vechi, care manifestă o înclinare spre păcat, şi ridicând pe omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptate şi în sfinţenie. (continuare în numărul viitor)

Credinţa în Dumnezeu,

la răscruce de timpuri

Vlad Pârău

"Eu gândesc că a crede în Dumnezeu poate fi de ajutor atunci când te simţi singur, deoarece simţi că El este cu tine, şi cred, de asemenea, că El îţi umple viaţa de speranţă, dar, cu toate acestea, nu sunt convins că Dumnezeu există cu adevărat".- -Acest citat aparţine unei persoane din Uniunea Europeană, a cărei naţionalitate şi identitate vor rămâne anonime. Iată una dintre nenumăratele victime ale politicii asidue de laicizare a Europei şi a lumii, în general. În ce constă această politică? În timpul regimurilor dictatoriale, s-a încercat prin forţă îndepărtarea oamenilor de credinţă şi de Biserică. Acum, în timpul regimurilor "libere", laicizarea oamenilor de către sistem continuă, într-un mod mult mai subtil şi mai pervers, pentru că se lasă impresia că lucrurile se întâmplă de la sine, ca o consecinţă a liberei gândiri şi voinţe a oamenilor. Ce se întâmplă însă, de fapt? Se încearcă prin orice mijloace ancorarea individului în material, în lumea realtăţii concrete, palpabile, în viaţa aceasta, excluzând cu totul pe Dumnezeu. Oamenii sunt îndobitociţi prin miile de mijloace de informare şi nu numai, şi lăsaţi să creadă că, în spatele acestei vieţi, care nu este, de fapt, decât o treaptă, nu s-ar ascunde nimic. Şi folosesc acest termen dur, de "îndobitocire", pentru că este evidentă maturitatea în gândire a celui care acceptă să vadă Ansamblul, lumea de dincolo de viaţa efemeră de pe Pământ, “Creaţia” văzută şi nevăzută, situată în strânsă relaţie cu Dumnezeu, faţă de înapoierea în viziune şi perspectivă a celui care uită că este fiinţă spirituală în primul rând şi "vede" numai lumea concretă din faţa şi din jurul său. El ajunge să fie un dependent al societăţii de consum, un dezrădăcinat care nu trăieşte decât pentru plăceri şi realizări meschine, imediate, şi ajunge robul unui dumnezeu străin: robul obiectelor, al materialităţii, al lumii acesteia, transformându-se din "omul liber" într-un sclav notoriu, a cărei viaţă este mereu condiţionată de tot felul de nimicnicii. Un astfel de om, ţinut bine în lanţurile dependenţei de lumesc, ajunge un om fără de judecată limpede, un simplu “animal” care nu caută decât să-şi satisfacă nevoile, un individ uşor de controlat şi de manipulat.

“Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. Căci toate acestea PĂGÂNII LUMII le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea; Căutaţi mai întâi împărăţia Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” Luca 12, 29-31

Omul care le caută mai întâi şi numai pe cele lumeşti nu mai este liber şi nu mai este capabil să cunoască adevărul "care ne va face liberi". Iată, deci, ce ne pregăteşte nouă “Sistemul”! Chiar de pe băncile şcolii se începe cu această îndoctrinare şi formare a omului păgân, a omului sclav, a omului slab. Din 35 de ore pe săptămână (atât cât studiez, de pildă, eu la şcoală), în afară de artele frumoase (care sunt 2 ore pe săptămână) şi de religie (1 oră pe săptămână), restul, adică o majoritate covârşitoare, sunt dedicate ştiinţelor lumeşti, educaţiei pentru lumea atee. Pe noi ne interesează numai religia : o oră din 35. Credeţi că este suficient pentru deschiderea ochilor şi prezentarea alternativei Mântuirii, a credinţei în Dumnezeu, faţă de calea credinţei în lumesc? Iată cât suntem de liberi "să alegem " drumul de urmat, când nu prea avem din ce alege! Eu aş zice că această singură oră poate fi chiar scoasă din calcul: plasată tendenţios chiar de la 7 dimineaţa, ea devine lipsită de obiect, în condiţiile în care jumătate din clasă încă nu a ajuns la şcoală aşa devreme, iar, din cealaltă jumătate, majoritatea ori dorm pe ei, ori vorbesc, ori se pregătesc pe ascuns pentru alte materii. Rămân doar câţiva elevi care mai ascultă ce vorbeşte profesorul, şi nu se ştie la câţi dintre ei nu le intră pe o ureche ca să le iasă pe cealaltă. Asta la noi, în România, unde încă se mai face religie, de bine-de rău. Însă în alte state "cu o democraţie mult mai solidă" se dezbate deja interzicerea religiei în şcoli, în virtutea dreptului libertăţii de conştinţă - nu îi putem obliga pe elevii noştri să creadă în Dumnezeu, este un lucru care ţine de opţiunea personală. Şi iar vin cu aceeaşi remarcă pe care am mai făcut-o: prezentând numai credinţa în lume şi făcând numai educaţie pentru lumesc, ajungi într-un fel mascat tocmai la a ÎI OBLIGA pe oameni să aleagă păgânismul, din lipsă de alternative. Deci, în numele libertăţii de opţiune, pe de o parte este exclusă religia din şcoli, dar pe de altă parte este promovată religia lumescului care, prin diferite mijloace de propagandă şi prin invocarea anumitor drepturi şi libertăţi bine întoarse din condei, ajunge să fie IMPUSĂ, deci să nu mai ţină de libera opţiune. Atunci, unde este această libertate de opţiune? Ea nu este reală, este doar un termen, ca mulţi alţii, care ajută sistemul păgân să îşi impună voinţa în lume. De data aceasta nu sub teroarea dictaturii, ci sub imaginea iluzorie a libertăţii.

Venind şi la perspectiva oamenilor care se declară credincioşi, voi adresa următoarea întrebare: De câte ori pe zi îţi trece prin minte cuvântul "Dumnezeu"? Câte minute îţi acorzi zilnic pentru a fi un bun creştin, mai ales în comportare? Nu ştiu dacă prea multă lume ar putea răspunde cu fruntea sus întrebării puse.

Din toate acestea, rezultă starea de fapt a lumii în prezent, şi cât de mult a decăzut lumea “creştină”. Tentativa de laicizare (care îşi spune cuvântul foarte accentuat în statele din Vest, dar, care a început să o facă şi la noi, şi va continua, mai ales după momentul 2007) este una dintre cele mai periculoase curse ale sistemului, ale lumii. Omul este învăţat să renunţe la perspectiva sa de fiinţă spirituală, în strânsă relaţie cu Dumnezeu, şi să accepte fără comentarii "pasărea din mână", adică tot ceea ce poate oferi viaţa concretă, palpabilă, lumească. Omul este smintit, adus într-un grad de prostie încât să creadă că singurul dumnezeu este realitatea aceasta materială, şi este adus pe calea pierzării (prin intermediului televizorului şi al Internetului).

"Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi."

(Matei 24, 24)

"Dar cel ce va RĂBDA până la sfârşit, acela se va mântui." (Matei 24, 13)

În final, nu ne rămâne decât să demontăm mitul pe care îl înfăţişează citatul cu care a început acest articol, ceea ce nici nu este prea greu de făcut. Să crezi în Dumnezeu nu este dovadă de prostie sau de slăbiciune. El nu este un prieten virtual pentru cei singuri sau pentru cei aflaţi în suferinţă, cărora le dă speranţă în a merge mai departe. Dumnezeu este ceva mult mai complex: reprezintă o cale de urmat, un mod de a trăi. El este Creatorul, Părintele tuturor, care ne aşteaptă şi ne cheamă să ne mântuim. Unii nu îşi aduc aminte de El decât atunci când au dat de un mare necaz, ceea ce este greşit, pentru că El nu reprezintă opţiunea "Sună un prieten" pentru cei care "vor să fie miliardari". Totodată, este greşit unghiul de vedere prin care societatea de consum te învaţă să Îl priveşti pe Dumnezeu ca pe o utilitate, ca pe un serviciu menit să îţi aducă pentru câteva momente linişte şi pace în suflet, pe ideea că "pâine găseşti la alimentară, cărţi la bibliotecă, şi pe Dumnezeu, la biserică"(n.n.). Dumnezeu trebuie să fie în noi şi noi să trăim prin El.

Închei printr-un mesaj adresat tuturor, inclusiv persoanei care a rostit pasajul cu care am început articolul de faţă:

"Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?"

(Matei 14, 31)

Asemănarea omului cu Dumnezeu

"Cel ce vieţuieşte cu evlavie nu îngăduie păcatului să se furişeze în suflet. Iar lipsind păcatul, nici primejdia, nici vătămarea nu sunt în sufletul acela. Pe unii ca aceştia nu-i stăpâneşte nici cel rău, nici soarta. Căci Dumnezeu îi izbăveşte pe aceştia de rele şi ei petrec nevătămaţi, ca unii ce au ajuns întocmai ca Dumnezeu."

(Sfântul Antonie cel Mare)

După învăţătura creştină, omul a fost creat de Dumnezeu "după chipul Său" (Facerea 1, 27) şi are posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu El.

Înainte de căderea în păcat, trăind cu nevinovăţie şi nerăutate, Adam şi Eva aveau posibilitatea îndumnezeirii, adică a dobândirii asemănării cu Creatorul prin har. Omul avea în Eden o viaţă de bucurie şi de linişte, trăind în comuniune cu Dumnezeu.

Căderea omului în păcat a dus la stricarea armoniei cu Creatorul, cu sine însuşi şi cu natura înconjurătoare. Se pierde astfel harul divin şi omul devine din nemuritor, muritor, căci "plata păcatului este moartea" (Romani 6, 23). Prin căderea omului în păcat, chipul lui Dumnezeu în om se alterează, dar nu se pierde definitiv. Tendinţa şi capacitatea omului de a cunoaşte adevărul şi de a voi binele au rămas în om şi după cădere, dar evident slăbite. Şi omul căzut poate săvârşi binele, învingând ispita.

Sufletul nemuritor, raţional şi liber, purtând în sine iubirea lui Dumnezeu, ca şi capacitatea de deschidere, comuniune şi comunicare cu Tatăl ceresc şi cu întreaga creaţie este expresia chipului lui Dumnezeu în om. Purtând CHIPUL lui Dumnezeu, omul este chemat să ajungă la ASEMĂNAREA cu Părintele ceresc, adică să devină desăvârşit, asemenea Lui.

Slăbirea comuniunii cu Dumnezeu, ca urmare a păcatului strămoşesc, a determinat, pe de o parte, nevoia unui efort sporit pentru a împlini legea lui Dumnezeu şi, pe de altă parte, înclinarea spre păcat. Prin întruparea Sa din Fecioara Maria, prin jertfa pe cruce şi mai ales prin învierea Sa, Mântuitorul i-a redat omului posibilitatea de a ajunge la ASEMĂNAREA cu Dumnezeu.

Remarcăm faptul că omul a fost creat de Dumnezeu cu trup şi suflet, ca stăpân al lumii văzute şi "împreună lucrător cu Dumnezeu" (I Corinteni 3, 9) la desăvârşirea sa proprie şi a întregii Creaţii.

Chemarea lui Dumnezeu "Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2,4) nu îngrădeşte libertatea omului, şi nici nu forţează libertatea acestuia: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine"(Apocalipsa 3, 20).

Harul, credinţa, rugăciunea şi faptele bune - condiţii ale mântuirii

Pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu sunt necesare cele 3 condiţii: harul, credinţa şi faptele bune.

Harul este puterea iubitoare a lui Dumnezeu ce se dă tuturor în dar. După Sfântul Botez, harul se sălăşluieşte în om, lucrarea devine mai vie. Prin acesta, omul simte dorinţa de a se uni cu Hristos. Harul nu este suficient pentru mântuire, avem nevoie şi de credinţă.

Credinţa include în sine iubirea şi nădejdea, deci angajează întreaga fiinţă a creştinului. Necesitatea credinţei pentru mântuire a arătat-o Însuşi Mântuitorul: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 15-16).

Faptele bune sunt necesare alături de credinţă, pentru mântuire. Mântuitorul zice: "Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile,uciderile" (Marcu 7, 21).

Omul nu poate face singur fapte bune, ci numai cu Dumnezeu în ajutor. Faptele bune sunt, de fapt, dovada văzută a credinţei din sufletul omului. Nu poţi spune că eşti credincios, dacă din faptele tale nu rezultă aceasta. Sfântul Apostol Iacov spune: "Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are?" (Iacov 2, 14), şi tot acelaşi apostol scrie: "Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este" (Iacov 2, 26).

Omul se mântuieşte atunci când harul, credinţa şi faptele bune lucrează împreună.

Treptele desăvârşirii creştine

Prin practicarea virtuţilor, omul poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.

Treptele desăvârşirii morale sunt credinţa, nădejdea, pocăinţa, înfrânarea, răbdarea, lipsa păcatului.

Credinţa, primită prin Sfânta Taină a Botezului, trebuie întărită pe tot parcursul vieţii prin renunţarea la păcat, prin săvârşirea de fapte bune, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Evrei 11, 6)

Nădejdea îl apropie pe om cu încredere nezdruncinată şi cu bucurie mereu sporită de împlinirea răsplatei dumnezeieşti. Nădejdea cucereşte întreaga fiinţă a credinciosului, întăreşte toate puterile lui sufleteşti spre câştigarea fericirii veşnice.

Pocăinţa presupune conştientizarea păcatului, dorinţa de a nu mai păcătui, mărturisirea lui în faţa duhovnicului şi stăruinţa în îndreptare.

Înfrânarea: Eliberat de păcate prin Sfânta Taină a Spovedaniei, omul trebuie să stăruiască în împlinirea faptelor bune şi să se abată de la iubirea de plăceri, prin urmarea lui Dumnezeu şi înfrânare (2 Petru 1, 6).

Răbdarea: Omul trebuie să se înarmeze cu răbdare în toate încercările vieţii. Sfântul Marcu Ascetul ne învaţă că "cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi răbdare, nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele".

Lipsa păcatului este starea de sfinţenie pe care o pot atinge credincioşii. Cel care a ajuns pe această treaptă a desăvârşirii nu mai păcătuieşte cu uşurinţă, nici cu fapta, nici cu gândul. El poate spune "de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel Care trăieşte în mine".

"Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare, şi blestem. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!"

(Deuteronomul 30, 19)

Festivalul homosexualităţii

Vlad Pârău

În Bucureşti, în perioada 23-30 mai 2005, s-a organizat şi desfăşurat festivalul GayFest 2005, eveniment care a popularizat în mod ostentativ homosexualitatea, prezentată drept "stil alternativ de viaţă" sau "element de diversitate". În cadrul acestui festival al homosexualităţii, sâmbătă 28 mai a avut loc primul marş al homosexualilor din România, care a început de la orele 18:15, cu plecare din Piaţa Unirii (Hanul lui Manuc).

Iubiţi fraţi creştini,

Consider că, în primul rând, pentru a explica fenomenul care a avut loc în Bucureşti anul acesta între 23 şi 30 mai, ar trebui să vedem întâi cauzele care i-au permis să se transforme într-un eveniment public. Şi anume dorinţa României de a se integra în Uniunea Europeană. Această integrare este văzută ca o copiere ad-literam a stilului de viaţă şi a valorilor occidentale. Este adevărat că ţările vestice sunt pentru noi un model de civilizaţie şi prosperitate şi că au atins anumite standarde după care năzuim şi noi. În fond, dorinţa noastră, a Românilor, este aceea de a progresa. Uitându-ne la ţările deja evoluate din acest punct de vedere, încercăm să vedem ce ne lipseşte nouă pentru a progresa. Încercăm să "furăm reţeta succesului". Însă, în loc să "furăm reţeta succesului", noi furăm întreaga reţetă, şi pe cea a succesului, şi pe cea a regresului. Adică, în mod foarte ciudat, copiem fără discernământ şi ceea ce este bun la vecinii noştri vestici, dar şi ceea ce este rău. Or, pentru un progres real, este nevoie să alegem numai ceea ce este bun, nu şi aspectele negative.

România trebuie să garanteze că drepturile şi libertăţile omului sunt respectate. Foarte frumos. Dar de aici până la a ne trezi cu marşuri subite ale tuturor păcătoşilor şi desfrânaţilor, plasate nu întâmplător chiar în apropierea momentului 2007, este cale lungă. Unde sunt valorile democraţiei, care spun că decizia aparţine jumătăţii plus unu? Şi, după câte ştiu eu, nu jumătate plus unu, ci majoritatea populaţiei României este creştin-ortodoxă şi, deci, are sistemul de valori al creştinismului, care consideră homosexualitatea drept un păcat. Unde sunt valorile europene, care propovăduiesc unitatea în DIVERSITATE? Dacă România s-a nimerit să fie o ţară cu un caracter profund creştin, de ce nu este acceptată aşa cum este ea de fapt, şi privită ca factor al diversităţii pozitive? Unde sunt valorile bunului simţ, care ne spun că homosexualitatea este un păcat împotriva firii şi împotriva lui Dumnezeu? Şi care ne spun că asemenea păcate trebuie înţelese, tratate şi înlăturate, nicidecum promovate în plină stradă, în plină capitală, în plină ţară creştin-ortodoxă?

Homosexualitatea, ca şi alte păcate care astăzi sunt sprijinite şi promovate drept lucruri normale într-o societate liberă şi tolerantă, pare că astăzi se doreşte a fi impusă din afară şi încurajată şi în România. Drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului (26 august 1789, Franţa) au apărut ca o consecinţă firească a veacurilor de dominanţă a monarhiilor absolutiste, care au adus în Europa numai rău în viaţa oamenilor de rând. Era şi normal ca simplul cetăţean să îşi dorească libertate şi egalitate. În contextul actual însă, folosindu-se de majoritatea principiilor de la 1789, însă modelând cu abilitate cuvinte-cheie şi fraze bine lucrate, Uniunea Europeană vrea să găsească justificare şi încurajare pentru toate păcatele lumii.

"Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi." Matei 24, 11

De ce? Pentru că un om păcătos este un om slab, care nu mai este liber. Deci, în numele libertăţii, omul este privat de libertate. Astfel, se ajunge la forţări şi distorsiuni grosolane de sens, care transformă noţiunea de "toleranţă" în "promovare şi încurajare", noţiunea de "păcat împotriva firii" în cea de "element al diversităţii", noţiunea de "viaţă trăită împotriva vieţii şi a firii" în cea de "viaţă alternativă, insolită, de evadare din tipare" şi, în sfârşit, noţiunea de "robie" în cea de "libertate de a fi rob". Iar oamenii cu frică de Dumnezeu, care condamnă toate aceste destrăbălări, sunt catalogaţi drept “extremişti”.

Această sminteală şi smintire este atât de aberantă încât ar putea să dea justificare chiar şi următorului scenariu: "Suntem liberi! Ce noroc pe capul nostru! Ce-ar fi să ne aruncăm pe geam, să vedem ce bine este? Pe urmă, constituim o asociaţie a martirilor căderilor libere. Desfăşurăm marşuri stradale pentru susţinerea cauzei celor ce practică această ALTERNATIVĂ, acest tip de sport extrem. Sunt şi ei oameni şi trebuie să se exprime liber!" .

Libertatea este un miraj foarte înşelător. Adevărata libertate este raţiunea credinţei, care te învaţă să discerni binele de rău. Libertatea care trece peste această raţiune este robie şi sminteală.

"Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva." Matei 24, 4

Revenind la manifestaţia din luna mai din Bucureşti, cred că ar trebui să ne lămurim asupra câtorva aspecte mult mai simpliste, de pildă semnificaţia cuvântului "gay" prin care sunt desemnaţi homosexualii. Acest cuvânt îşi are probabil originea în limba franceză: "gai", care se citeşte "ghe" şi înseamnă "vesel, voios, jovial, plăcut, agreabil". În limba engleză, el apare ca "gay", care se citeşte "ghei" şi înseamnă "vesel, strălucitor, pitoresc". Din aceasta, rezultă destul de evident imaginea pozitivă pe care, în mod forţat, doresc unii şi alţii să o creeze pentru homosexuali: "Băieţii veseli, care ştiu să trăiască viaţa la maxim şi care nu dau doi bani pe reguli". De aici mai este doar un pas până la a îi transforma în "eroi ai începutului de mileniu, care prin viziunea lor au reuşit să lase la o parte complexele şi preceptele învechite, pentru a începe o nouă viaţă, aceea a libertăţii totale". Iată deci, cine sunt "băieţii veseli". Însă veselia este doar o stare, una efemeră. Este un miraj care se risipeşte şi lasă loc realităţii înfricoşătoare. Credinţa noastră nu propovăduieşte veselia luciferică, ea propovăduieşte bucuria, sentiment pur şi durabil ("iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă!" Matei 28, 9), pacea şi iubirea ca stări constante ale spiritului şi ca mod de viaţă ("a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!" Ioan 20, 19 ; "Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă." Luca 24, 36).

Totodată, interesant de menţionat este că "gay" în limba engleză are şi un sens mai îndepărtat, la care nu se face aproape niciodată referire: şi anume acela de "imoral, destrăbălat".

V-aţi întrebat vreodată de ce au ales homosexualii începerea paradei la orele 18 : 15 şi nu la fix? Să speculăm puţin pe marginea acestor cifre! În primul rând, este vorba de ora 6 după-amiaza. Reţineţi: primul 6. Apoi, pentru că este vorba de cele 15 minute trecute de ora şase, să calculăm 1+5=6. Al doilea 6. Nu în ultimul rând, dacă luăm ora exactă a începerii paradei, adică 18:15 , avem aşa: 1+8+1+5=15, unde 1+5=6. Al treilea 6. Iată deci că ora începerii paradei homosexualilor se află sub semnul lui antihrist. Întâmplător sau nu?

Iată deci cât de abil suntem minţiţi şi înşelaţi de către aceia care ne vor "binele şi libertatea", plănuindu-şi în ascuns să ne transforme pe toţi în "băieţi veseli"!

În concluzie, vreau să vă amintesc că şi dracii se pot arăta în chip de îngeri de lumină, ceea ce nu le schimbă cu nimic esenţa lor, aceea de forţe ale răului. Aşadar, dacă dorim să trăim într-o lume corectă şi dreaptă, bazată pe adevăr şi nu pe păreri, să fim atenţi la cei care vor să ne smintească prin minciună, manipulare şi fraze parfumate care ies din guri spurcate!

P.S.: Acest articol se doreşte doar o introducere sumară în problema homosexualităţii, concentrându-se mai mult pe festivalul gay din luna mai. Vă invit în continuare să citiţi un alt articol, mai complex şi mai bine documentat, scris de părintele Ioan Ciocan.

SODOMA ŞI GOMORA

Preot Ioan Ciocan

"Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici SODOMIŢII, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici răpitorii NU VOR MOŞTENI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU."

(I Corinteni 6,9)

Iubiţi credincioşi,

Ştim cu toţii că omul a fost creat de Dumnezeu, prin constituţia sa psiho-somatică, să fie punte de legătură între cer şi pământ. Menirea sa a fost aceea de a se înălţa cu lumea, spre Dumnezeu, ca să participe astfel la eternitatea Creatorului şi să nu moară. Călcând porunca lui Dumnezeu, din "Om duhovnicesc" devine "om pământesc", se apleacă spre frumuseţea trecătoare a lumii, de aici, cunoscând stricăciunea şi moartea. În acest fel s-a produs un transfer al calităţii de plăcere de pe planul spiritual pe cel biologic. Omul şi-a mutat plăcerea, prin mijlocirea simţurilor, spre cele ce pot fi percepute prin simţ.

AU EXISTAT PĂCATE ÎMPOTRIVA FIRII, ADICĂ PĂCATELE DE MOARTE, ŞI ÎN VECHIUL TESTAMENT?

Da, au existat, căci ne îndeamnă Moise în Levitic 18, 22-29: "Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie, aceasta este spurcăciune. Cu nici un dobitoc să nu te culci ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc ca să se spurce cu el. CĂCI TOT CEL CE VA FACE TICĂLOŞIILE ACESTEA SE VA SFÂRŞI DIN POPORUL SĂU."

În Sodoma şi în Gomora toţi bărbaţii erau homosexuali şi toate femeile erau lesbiene. Dacă Dumnezeu nu ar fi distrus cu foc şi cu pucioasă aceste două cetăţi, ele tot ar fi dispărut, pentru că nu mai procreau.

Gravitatea acestui păcat al homosexualităţii este clar incriminată de Dumnezeu prin Moise, în Levitic 20, 13: "De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, căci sângele lor asupra lor este.".

CE PUTEM SPUNE DESPRE SODOMA ŞI GOMORA?

Dacă în Vechiul Testament au existat doar două cetăţi Sodoma şi Gomora, azi nelegiuirile acestor cetăţi îşi cunosc apogeul şi întâlnim aceste păcate peste tot Pământul. Spurcăciunile acestea aduse direct din iad sunt astăzi, chipurile, "marca democraţiei", a libertăţii. Copiii se obişnuiesc pe zi ce trece cu pornografiile, sodomiile şi cu celelalte blestemăţii, mai ales prin intermediul televizorului şi al Internetului. Şi, ca dovadă, printr-o descoperire dumnezeiască, Sfinţii Părinţi spuneau că aproape de sfârşitul veacurilor va fi dracul (televizorul) în casă şi coarnele (antena), pe casă. Televizorul nu este un drac în sine, el are o lucrare drăcească prin emisiunile care cuprind pornografii şi crime. Iar alţi Sfinţi Părinţi spuneau că, mai târziu, îi vor da jos coarnele (antena) şi-i vor pune coadă (cablul TV), nemaipunând la socoteală antena diabolică (parabolică). Trăim într-o lume a absurdului în care răul devine firesc. Dostoievschi a spus:

"Dacă Dumnezeu nu există, totul este posibil."

Omul Îl neagă pe Dumnezeu şi slujeşte idealul Sodomei. Perversiunile sunt legiferate în multe state, distrugând unitatea lumii. Biserica este singura care mai poate spune acestei lumi adevărul Domnului. Oamenii aceştia pierduţi sufleteşte (homosexualii şi lesbienele) nu-şi mai pot găsi alinarea decât prin spovedanie la preot. S-au înmulţit cazurile de anomalii, în special în rândurile tinerilor, deoarece sunt bombardaţi zilnic cu fel de fel de reviste, filme şi articole pornografice, adevărate "instrumente ale satanei".

Singura soluţie este să ieşim din cetăţile Sodomei şi Gomorei, pentru a ne salva sufletele de veşnicia iadului.

Nu trebuie să uităm nici o clipă că suntem creştini ortodocşi, adică fideli întregii învăţături a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. "Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi închinători la idoli şi a tuturor celor mincinoşi este iezerul care arde cu foc şi pucioasă şi care este moartea a doua. " (Apocalipsa 21, 8)

EXISTĂ PERVERSIUNI SEXUALE ŞI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ?

Indiscutabil. Acest fenomen nu mai surprinde pe nimeni, pentru că el constituie o tragică realitate atât a lumii vechi, cât şi a celei de azi (homosexualitate, lebianism, pedofilie, etc.). Homosexualitatea şi lesbianismul ar putea fi definite ca o deviere a instinctului sexual spre o persoană de acelaşi sex, fiind o evidentă caricatură a sexualităţii normale. Dacă are loc între bărbaţi, unul neapărat ţine locul femeii (invertit pasiv), iar celălalt, pe al bărbatului (invertit activ). Dacă are loc între femei, una ţine loc de bărbat, şi cealaltă, de femeie.

Iată cum condamnă lesbianismul şi homosexualitatea Sfântul Pavel, marele apostol al neamurilor: "…Căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor." (Romani 1-26, 27). Iată care este opinia unui medic din Bucureşti cu privire la subiectul nostru, opinie prezentată într-un articol din ziarul "Adevărul" din 24 iulie 2000, şi pe care o expunem mai jos:

Homosexualitatea- o maladie ce trebuie tratată şi medical

În mod obişnuit, homosexualitatea a propăşit în perioade istorice şi în medii de o deosebită prosperitate sau de extremă mizerie morală - consecinţă a unor serioase deficienţe (sau indiferenţe) în efortul de formare a individului. Ea este, în general, un nărav al "prea binelui" , ca şi, totodată, al unei excesive disponibilităţi de timp. Ca toate devierile şi perversiunile, ea a progresat de preferinţă în mediile avute şi hiper-rafinate. Homosexualitatea este o maladie ce trebuie tratată medical şi psihic, şi nu legiferată. Cei care o practică sunt în drept să beneficieze de întreaga asistenţă pe care ştiinţa, în actualul ei stadiu, este în măsură să le-o ofere. Fireşte, un fenomen cu o extindere atât de serioasă trebuie privit ca o realitate. Din păcate, extensia sa psihologică şi sugestivă este disproporţionat de mare faţă de faptul în sine. Dar faptul că există nu înseamnă că este în ordinea lucrurilor. Deja fenomenul a dobândit o aură excesivă şi nemeritată. El ar trebui plasat, pur şi simplu, în zona aberaţiilor, în rând cu toate accidentele, malformaţiile şi disfuncţiile pe care necontenit şi inexorabil ni le oferă natura. Niciodată însă nu ar trebui încercat să se ordoneze faptul curent în raport cu excepţia şi nici să se asimileze anomalia normalităţii.

Dan Oprescu, Bucureşti

În lucrarea sa "Pedagogul", Sfântul Clement ne spune aşa: "Bărbaţii care o fac pe femeile ar trebui să părăsească vopselele de păr, unsorile de păr, tincturile galbene, îndeletnicirile ticăloase femeieşti şi pieptănăturile măiestre." . Iar în alt loc, ne spune tot el: "Nu numai femeile sunt bolnave de deşertăciuni, ci şi bărbaţii caută să se îmbolnăvească de aceeaşi boală, şi nu sunt sănătoşi pentru că nu îndepărtează de la ei gătelile; mai mult îndreptându-se spre o viaţă molatecă se feminizează, îşi tund părul ca derbedeii şi desfrânatele, sunt îmbrăcaţi cu mantale strălucitoare, lungi şi foarte scumpe.".

Platon vorbeşte şi el despre aceste păcate, invocând exemplul animalelor: "La animale nu poate fi văzut un mascul împreunându-se cu un alt mascul, căci acest lucru este împotriva firii.". Acelaşi lucru ni-l spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: "Vai nouă, dacă am ajuns mai fără de minte decât animalele şi mai neruşinaţi decât câinii! Căci ei nu se împreunează aşa, şi firea lor îşi cunoaşte hotarele!”.

CE FEL DE PLĂCERE SIMT OARE HOMOSEXUALII ŞI LESBIENELE?

Plăcerea simţită în aceste condiţii este jalnică din punct de vedere al intensităţii, iar principala ei caracteristică este nelegiuirea. Lucrurile împotriva firii sunt prea scârboase ca să spunem că ar cuprinde şi plăceri în ele. Nesaţul, sterilitatea, amărăciunea şi dezgustul sunt în acest caz mai acute decât în cazul desfrânării.

Dacă am face o comparaţie între desfrânare şi aceste perversiuni monstruoase, am putea spune că desfrânarea este un paradis faţă de homosexualitate şi lesbianism deoarece, chiar dacă şi desfrânarea este un păcat greu în trup (I Cor. 6, 20), totuşi, în cazul ei există un anume firesc al plăcerii.

CARE SUNT CELE PATRU EFECTE ALE ACESTEI PLĂCERI MIZERE ŞI PERVERSE?

Primul efect este faptul că cel ce o suportă nu mai este nici bărbat, nici femeie. Şi zice foarte clar Sfântul Ioan Gură de Aur în "Omilia a IV-a" la Romani: "NU zic numai că n-ai devenit femeie, dar şi că ai încetat să mai fii bărbat, căci nici n-ai trecut la sexul feminin şi nici nu l-ai păstrat pe cel bărbătesc, deci le-ai trădat pe amândouă şi eşti vrednic să fii alungat şi dintre bărbaţi şi dintre femei, dat fiind că le-ai necinstit pe amândouă. Şi ca să-ţi dai seama cât de gravă este fapta ta, spune-mi, dacă ar veni cineva şi ţi-ar spune că eşti câine, nu om, nu-i aşa că ai fugi de el ca de o persoană insuportabilă? Dar tu te-ai făcut singur nu câine, ci un animal mult mai jos decât el, căci el e bun la ceva, pe când un homosexual nu este bun la nimic.".

Deci, aceste urâte păcate stâlcesc o creatură, dar nu pot schimba firea. Al doilea efect este acela că homosexualitatea şi lesbianismul ucid iubirea de la rădăcină, însă Biblia ne învaţă cu totul altceva: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup". (Geneza 2, 24) Deci, Dumnezeu zice: "Cei doi vor fi un singur trup". Diavolul însă, nimicind această poruncă, aţâţă cele două părţi la luptă una împotriva alteia, adică femeile batjocorind nu doar pe bărbaţi, ci şi pe alte femei, iar bărbaţii batjocorind nu doar pe femei, ci şi alţi bărbaţi.

Al treilea efect este acela că firea este siluită.

Al patrulea efect este acela că diavolul nimiceşte dorinţa de împreunare care uneşte un sex cu celălalt, deviind-o în altă direcţie, făcându-i pe oameni să nu se mai înmulţească după porunca lui Dumnezeu ("Creşteţi şi înmulţi- ţi-vă şi umpleţi pământul şi-l supuneţi." Facerea 1, 28), şi astfel iată ce pericol mare ne urmăreşte: stingerea neamului omenesc.

CE PUTEM SPUNE DESPRE POLARITATEA SEXELOR?

O femeie nu are de ce să regrete că este femeie, după cum nici un bărbat nu are de ce să regrete că este bărbat. Frumuseţea este cea mai puternică dintre caracteristicile feminine şi îl atrage pe bărbat, după cum magnetul atrage fierul. Aceasta este realitatea.

Sfântul Vasile cel Mare spune că bărbatul este principiul activ, iar femeia este principiul pasiv, bărbatul stăpânind dorinţa, iar femeia, frumuseţea. Deci atracţia unui sex faţă de celălalt ţine de sufletul sensibil. Iată ce ne spune tot Sfântul Vasile cel Mare în Tratatul despre adevărata curăţie în feciorie: "Căci vă spun eu, atracţia virtuală se află în trupul bărbatului faţă de femeie. Atunci când o femeie mângâie trupul alteia, sau un bărbat mângâie trupul altui bărbat, ei rămân nepăsători, în virtutea înclinaţiei naturale a unui sex faţă de celălalt."

OARE HOMOSEXUALII ŞI LESBIENELE, CA ŞI CEILALŢI PERVERŞI SEXUALI, ÎŞI DAU SEAMA DE GREUTATEA PĂCATULUI PE CARE ÎL SĂVÂRŞESC?

Privitor la acest lucru, ne punem următoarea întrebare: Aceşti oameni au privit vreodată în oglinda sufletelor lor? Oare nu i-a speriat, nu i-a pus pe gânduri acea imagine schimonosită, monstruoasă? Oameni care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, încep acum să slujească satanei.

Păcătoşii se ridică azi împotriva celor drepţi, aruncân-du-le tot felul de acuze care mai de care mai nebune. Căci bine a mai zis Sfântul Antonie cel Mare: " va veni o vreme când oamenii vor înnebuni, şi dacă vor vedea pe unul care nu este nebun, se vor ridica împotriva lui, zicând « Tu eşti nebun!», pentru că nu este asemănător lor.".

Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de luptă este însuşi sufletul omului. Dar să nu vă faceţi probleme, căci nimeni nu va scăpa nepedepsit, fiindcă Însuşi Dumnezeu ne-a spus destul de clar: "Ale Mele sunt răzbunarea şi răsplata" (Deuterom 32, 35).

SE POATE VORBI DE PERVERSIUNE CA ACT DE CULT SATANIC LA UNELE SECTE RELIGIOASE?

Da. Trăim vremuri în care oamenii caută să modeleze lumea după bunul lor plac. Aşa se face că unii şi-au creat propriul dumnezeu, propriul cult. Alţii mai nebuni au mers până acolo încât s-au declarat dumnezei, prooroci şi reîncarnări ale lui Iisus Hristos. Tragică realitate!…

La unele secte, perversiunile sexuale se constituie într-un act de cult. Să amintim câteva: secta Moon, organizată în 1954 în Coreea de Sud. Aici fetele intră în sectă pentru "taţii spirituali". Fanatismul religios este provocat, după declaraţia martorilor din sectă, de satisfacerea tuturor plăcerilor la început, fiindcă apoi intervin postul negru şi rugăciunile istovitoare.

Adepţii lui Dalai Lama practică prostituţia ca act de cult. În secta "Copiii Domnului", adepţii practică o "mistică" sexuală, intitulându-se "fraţi şi surori" şi spunând astfel că nu au de ce să se ruşineze. Oare suntem orbi? Cum putem numi un "drept al omului" o practică ce duce la distrugerea omului şi, implicit, a societăţii?

Am asistat într-o zi la o discuţie foarte interesantă între un medic şi un preot. Medicul l-a întrebat pe preot: "Părinte, ce aveţi dumneavoastră, preoţii, cu homosexualii şi cu lesbienele, că doar sunt liberi să facă ce vor?". Preotul i-a răspuns: "Domnule doctor, încă de la Creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu demnitate şi libertate. În virtutea demnităţii, care rămâne în toţi oamenii, oricât de mult ar păcătui, noi nu avem nimic cu persoanele în sine, ci cu păcatele pe care le săvârşesc. Şi dacă tot aţi spus că oamenii sunt liberi să facă ce vor, vreau să vă întreb: dumneavoastră, medicii, de ce interveniţi asupra trupurilor când sunt bolnave şi le redaţi sănătatea trupească, dacă şi aşa oamenii sunt liberi să moară?". "Noi avem Jurământul lui Hipocrate şi suntem obligaţi să-i salvăm!", a zis medicul. "Ei, la fel şi noi, preoţii, avem un jurământ mult mai puternic şi sfânt în faţa lui Dumnezeu, că ne vom osteni să-i salvăm pe toţi cei căzuţi în mocirla păcatelor, inclusiv pe homosexuali şi pe lesbiene.". "Vă mulţumesc, părinte, acum am înţeles şi văd altfel această problemă.".

Foarte interesantă este şi opinia unei doctoriţe care, de fapt, este şi o adevărată credincioasă ortodoxă: "Unii homosexuali şi unele lesbiene justifică perversitatea lor ca fiind o boală cu care s-au născut. Dar, orice bolnav, indiferent dacă boala este incurabilă sau nu, speră şi vrea din tot sufletul să se vindece, fie pe cale bisericească, fie pe cale medicală.

Această boală ar putea fi vindecată foarte uşor dacă dumnealor ar avea "mărgăritarul de mare preţ" - VOINŢA INDIVIDUALĂ, cerând ajutorul unui preot, care le va arăta calea de vindecare.

Cei care nu s-au născut bolnavi, dar pe parcursul vieţii au devenit perverşi datorită anturajului, pot fi vindecaţi extrem de uşor, căci s-a dovedit ştiinţific că homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt boli incurabile precum cancerul, leucemia, etc. Oare nu este păcat strigător la cer să existe homosexualitate şi lesbianism acolo unde Dumnezeu a binecuvântat o Ţară ca România cu atâtea fete frumoase şi băieţi frumoşi care sunt dornici să îşi întemeieze un cămin după legile moralei creştine?

DAR DESFRÂNAREA ESTE PĂCAT?

Da, este încadrată la cele şapte păcate de moarte: mândria, iubirea de arginţi, zgârcenia, desfrânarea, zavistia, lăcomia, mânia şi lenea. Cdreştinii trebuie să se păzească de desfrânare. Corpul nostru, prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, a devenit Templul Duhului Sfânt, şi prin acest trup trebuie să Îl slăvim pe Dumnezeu. "Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!" (I Cor., 19-20).

Deci, prin desfrânare pervertim şi trupul şi sufletul nostru, batjocorind pe Domnul Hristos.

"De va strica cineva Templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi." (I Cor. 3, 17).

Pledoarie pentru normalitate

Iubiţi credincioşi,

Se poate spune că aproape tot ce ţine de normalitate este extrem de agresat în zilele noastre. Sfinţii Părinţi ne-au învăţat adesea despre calea de mijloc, adică despre calea normalităţii, pe care omul trebuie să o respecte, fiind conştient de faptul că este făptura lui Dumnezeu şi că trebuie să-şi respecte trupul, respectând astfel în el unul din "mădularele lui Hristos".

Dumnezeu este iubire (Ioan 9,5), din iubire ne-am născut (Ioan 3, 16), şi din iubire curată se naşte orice fiinţă sănătoasă. Trebuie să ieşim din confuzia care există între iubire şi dorinţă. Remarcabilă în acest sens este opinia lui Martin Buber: "Iubirea exclude pofta; în poftă te guşti pe tine, în iubire te dăruieşti celuilalt." . Iubirea dintre un bărbat şi o femeie se întemeiază pe jertfă. Iubirea împreună cu puritatea, cu adevărul, cu sfinţenia constituie sănătatea omului; să nu cădem nici o clipă din această stare şi fericire!

Dumnezeu ne-a lăsat această binecuvântare, acest imens dar, iubirea, dar în cazul perversiunilor sexuale, cade asupra noastră un imens blestem.

Azi, parcă mai mult ca niciodată, sunt deosebit de importante cuvintele Mântuitorului: "Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul lui?" (Matei 16, 26). AMIN!

CĂTRE CITITORI

Revista “Credinţa noastră” poate fi lecturată şi pe Internet. Mergeţi la adresa

mail.yahoo.com ,

la adresă tastaţi

credinta_noastra_brasovro

@yahoo.co.uk

şi introduceţi parola

credintanoastra

Pe “Inbox” veţi găsi cele mai recente ediţii “Credinţa noastră”, postate cu ataşament în programul Microsoft Word. Numerele pe care le veţi putea lectura în acest mod nu sunt identice cu formatul în care găsiţi revista tipărită de vânzare, ele conţinând doar textul brut, reprodus integral, după ediţia tipărită. În acest fel, revista “Credinţa noastră” îşi propune să îi facă părtaşi la cuvântul duhovnicesc pe toţi cititorii Români de pretutindeni din lume.

Vlad Pârău şi Părintele Victor Neamţu vă mulţumesc pentru că aţi ales revista "Credinţa noastră". Sperăm că aceasta v-a impresionat în mod plăcut şi că v-a fost de folos în calea desăvârşirii spirituale. Vă invităm să urmăriţi şi publicaţiile viitoare! Dumnezeu să ne ajute pe toţi, să ne ierte şi să ne binecuvânteze! Amin.Credinţa noastră

Revistă produsă în România./ Revue produite en Roumanie./ Magazine made in Romania.