Credinţa noastră

Periodic de Credinţă şi

Spiritualitate Ortodoxă din Braşov

fondat în octombrie 2001 de Vlad

Pârău şi Părintele Victor Neamţu

Nr. 22 - Martie 2005

Preţ: 20 000 de lei - 2 RON

Produs în România

Cuprins *

Taina Sfintei Spovedanii......pg.1- 4

Mesaj către cititori.............pagina 2

Taina Sfintei Împărtăşanii

...........................................pagina 4

Urmarea lui Hristos............pag.5-6

Puterea cuvântului.............pagina 7

Ajutaţi Biserica!.................pagina 8

S.O.S.

Asia de Sud-Est ! ...............pagina 8

Raport de activitate............pagina 8

* numărul paginilor se potriveşte versiunii tipărite, în versiunea Internet paginile nu corespund

“Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor!” (Matei 8, 22)

Înviere

de Vlad Pârău

V-aştept, copii în suferinţi

Să luaţi în voi Cuvânt,

Altar de rugăciuni fierbinţi

Peste cerescul legământ.

V-aştept în viaţă să primiţi

Puterea Mea divină,

Cu zorii noilor veniţi

Să înviaţi lumină...

V-aştept cu dor dintru-nceputuri

De când voi aţi plecat

Şi-aţi construit în reci trecuturi

O lume în păcat.

O, veniţi, veniţi la Mine

În vechiul Cer cărunt!

Eu încă-aştept, dar vă spun, zile

Multe nu mai sunt.

Lăsaţi păcatul şi-n iubire

Păşiţi pe-o cale nouă,

Şi infinitele potire

Se vor deschide vouă.

Acum, de dimineaţă, iar

Trimit chemarea-Mi preacurată -

E Răsăritul milenar,

Treziţi-vă îndată!

Mesaj către cititori

Vlad Pârău

Iubiţi credincioşi,

Cu voia lui Dumnezeu, revista “Credinţa noastră” se întoarce în viaţa dumneavoastră, după o perioadă de lipsă datorată unui concurs de împrejurări nefaste: clasa a opta, cu tot ceea ce înseamnă examenul de capacitate, care mi-a ocupat tot timpul; problemele repetate ale calculatorului pe care scriu revista; achiziţionarea cu greu a consumabilelor pentru copiatorul depăşit care îmi serveşte drept tipografie, etc. Sper că veţi avea îngăduinţă pentru aceste cauze şi că veţi primi din nou revista ca pe un drag prieten duhovnicesc, gata să se adapteze nevoilor dvs. şi să vă însoţească în desăvârşirea spirituală, aşa cum a făcut de fapt pe parcursul celor 3 ani scurşi de la prima sa apariţie.

Luna martie, pe care am ales-o ca punct de plecare al noii serii “Credinţa noastră”, este un moment aparte pentru noi toţi. Calendaristic, reprezintă începutul primăverii, începutul renaşterii, al re-generării. Spiritual, se sincronizează cu reînnodarea legăturilor de credinţă, prin conştientizarea păcatului şi înnoirea voinţei de îndreptare (prin rugăciune şi fapte), printr-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu. Toate acestea sunt atribute ale Postului Mare, început în luna martie, şi care este o perioadă extrem de complexă în viaţa Creştinului Ortodox. Totodată, postul este şi un spaţiu al meditaţiei, al pocăinţei, al re-evaluării omului în raport cu sine şi cu Dumnezeu, al pregătirii sale pentru Înviere şi pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti.

De aceea, să ne amintim că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu: “Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”(Matei 9, 13). “Vino după Mine şi lasă morţii să îşi îngroape morţii lor!” (Matei 8, 22) “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie!”(Matei 16, 24).”Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.”(Matei 10,38).”Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28) “Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului!” (Matei 28, 20). Amin!

Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvânteze!

Taina Sfintei Spovedanii

Preot Ioan

Taina Sfintei Spovedanii

Preot Ioan

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeu l-a creat pe om "după chipul şi asemănarea Sa" (Facerea 1:27). L-a creat cu suflet nemuritor, aşa cum El, Dumnezeu, este nemuritor. Prin căderea sa, Adam nu a pierdut tot harul lui Dumnezeu, căci a căzut prin ispita diavolului. Astfel că harul şi arvuna Mântuirii au rămas în om, şi numai celui ce se leapădă de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfânt.

Să nu uităm niciodată un lucru: HRISTOS NE VA CERE SOCOTEALĂ DE TOATE VÂRSTELE, căci, chiar şi grădinarului îi place "floarea sau roada timpurie". De aceea, fericit este cel care se pregăteşte din tinereţe să stea înaintea Judecătorului Suprem.

De unde vine denumirea de "pocăinţă" sau "spovedanie"

"Pocăinţă" - "a se pocăi" se spune în lima greacă "metanoia", iar în limba latină penitenţa ("poenitentia") înseamnă şi părere de rău, o dată cu făgăduinţa de îndreptare, pentru păcatele şi greşelile săvârşite.

Ce este spovedania

Spovedania este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, şi constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, cu SINCERITATE şi cu CĂINŢĂ. Spovedania este o Taină Sfântă care se săvârşeşte de Însuşi Hristos, în Duhul Sfânt, prin episcopii şi preoţii ortodocşi. Prin spovedanie, credinciosul primeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez, şi împăcarea cu Dumnezeu şi cu comunitatea liturgică al cărei membru este. Dacă Iisus Hristos nu ne-ar fi lăsat această Taină a Spovedaniei, cu toţii ne-am fi dus în iad.

Spovedania este "mâna lui Dumnezeu", care ridică din păcate, şi, de aceea, se mai numeşte şi "al doilea botez". Mulţi oameni nici nu îşi dau seama de gravitatea păcatului, ba chiar spun plini de sine: "Părinte, eu nu am nici un păcat!". Şi, de fapt, păcatul este o realitate, şi încă una centrală a existenţei umane. Cea mai mare greşeală este aceea de a ignora păcatul, de a nu-l băga în seamă sau, şi mai grav, de a afirma că n-am păcătuit.

Iată ce scrie în Biblie: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este întru noi" (1 Ioan 1:8-10).

Pocăinţa primilor oameni

Dumnezeu a cerut spovedanie lui Adam şi Evei în Rai, atunci când, după ce au greşit, i-a luat la întrebări: "Adame, unde eşti?", "Cine ţi-a spus că eşti gol?", "Eva, pentru ce ai făcut aceasta?". Şi pe Cain îl întreabă Dumnezeu: "Unde este fratele tău?", "Ce ai făcut?". Este evident că Dumnezeu nu pune aceste întrebări pentru că nu ar fi ştiut dinainte răspunsul lor. Deci, El nu întreabă din neştiinţă, aşa cum fac oamenii, pentru că este Dumnezeu şi e atoateştiutor, prin întrebările Sale dorind să-i facă pe cei ce au greşit să-şi mărturisească păcatul, să se căiască.

Pocăinţa în Vechiul Testament

Pocăinţa îşi are începuturile în Vechiul Testament: "Şi va mărturisi păcatul său, care a păcătuit. Şi va aduce Domnului pentru cele ce a greşit o mieluşea din oi, jertfă pentru păcat, şi se va ruga preotul pentru păcatul ce a săvârşit şi se va ierta păcatul." (Levitic 5:5-19) Deci, trebuie să remarcăm cu luare-aminte că, până chiar şi în Vechiul Testament, tot preotul era intermediarul, adică cel ce mijlocea către Dumnezeu pentru iertarea păcatului.

Găsim, de asemenea, şi la proorocul Iezechiel, versetele următoare: "De aceea vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Dumnezeu; pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie piedică!

Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel? Căci eu nu voiesc moarte păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci, şi trăiţi!" (Iezechiel 18:30-32).

Pocăinţa sau Spovedania ca Sfântă Taină

Ca Sfântă Taină, Pocăinţa a fost instituită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care, venind de la râul Iordan, îşi începe misiunea Sa prin îndemn la pocăinţă, atunci când rosteşte prima Sa predică: "POCĂIŢI-VĂ CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR!" (Matei 4:17)

Şi, de fapt, acelaşi îndemn fusese rostit şi de Sfântul Ioan Botezătorul: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (Matei 3:2). Iisus Hristos le făgăduieşte Apostolilor această putere de a ierta păcatele oamenilor, aşa cum rezultă cât se poate de clar din versetele următoare: "Şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri". (Matei 16:19)

Sau, aşa cum rezultă dintr-un alt verset: "Adevărat grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legat şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer". (Matei 18:18)

Dacă din cele două versete de mai sus rezultă făgăduinţa de a ierta, puterea pentru a săvârşi această Sfântă Taină le este încredinţată efectiv Sfinţilor Apostoli a treia zi după Înviere când, Iisus Hristos, intrând prin uşile încuiate, le spune: "Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi". (Ioan 20:21)

Iubiţi credincioşi, să fim foarte atenţi la cuvântul "voi", căci prin el Mântuitorul se referă la APOSTOLI, EPISCOPI ŞI PREOŢI, şi nicidecum la cei care umblă prin tramvaie, trenuri, prin parcuri [pe strada Republicii sau prin Piaţa Sfatului - n.e.], pe scările blocurilor şi vor să ne rătăcească de la dreapta credinţă, care este ORTODOXIA.

"Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt" (Ioan 20:22).

De aici se poate vedea că şi PREOŢII au harul Duhului Sfânt, prin hirotonie. Avem vreo dovadă că preoţii au Duhul Sfânt? Da! Avem apa sfinţită de la Bobotează, care nu se mai strică niciodată!

"Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi" (Ioan 20:23). Mântuitorul a spus deci Apostolilor "veţi ierta" şi nu a zis "voi ierta". Acest "veţi" este un plural şi, deci, se referă la APOSTOLI, EPISCOPI ŞI PREOŢI. Sfinţii Apostoli s-au înălţat la cer, dar au lăsat pe episcopi şi preoţi ca urmaşi ai lor. Deci, PĂCATELE SUNT IERTATE DE IISUS HRISTOS PRIN PREOŢI ÎN DUHUL SFÂNT!

Exista pocăinţă pentru păcătos în legea lui Moise?

În legea dată evreilor nu exista pocăinţă pentru păcătos, răsplătindu-se cu moartea pentru moarte.

Şi, scoţându-se ucigaşul chiar de la altar pentru a fi omorât … "viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, umflătură pentru umflătură" (Ieşirea 21: 12-25).

Cine purta pe el o povară sâmbăta, sau făcea vreo lucrare, chiar de s-ar fi căit şi ar fi promis că nu mai face, nu era iertat şi trebuia să moară. Cine ar fi făcut foc în casă sâmbăta, trebuia să moară (Ieşire 31, 18). Dacă curvea cineva, negreşit trebuia omorât (Levitic 20: 10-21)

Pe când, în legea cea nouă a lui Hristos, în Evanghelie, nu este tot aşa. Aici se spune: "Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Matei 4:17); "Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă" (Matei 3:8); "Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1:15); "Hristos este sfârşitul legii"(Romani 10:4).

Pregătirea pentru Spovedanie

Mai întâi, trebuie să ne cercetăm cugetul, să ne facem un examen al conştiinţei. Trebuie să ne procurăm un îndreptar de spovedanie, şi, cu o coală albă în faţă, să cercetăm fiecare din cele aproape 500 de păcate scrise acolo. Pe care le-am făcut, le scriem pe această hârtie, o băgăm în buzunar şi, după ce am postit şi noi cel puţin trei zile, ne alegem un preot duhovnic căruia, în timpul Spovedaniei, îi citim păcatele scrise pe hârtie. La ieşirea din biserică, ardem hârtia pe care ne scrisesem păcatele. Acest preot duhovnic este "o călăuză în drumul către Hristos". Astăzi, toată lumea vorbeşte despre doctor de familie, sau despre avocat de familie, dar despre PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte aproape nimeni! Or, preotul este cel mai important, pentru că, în cele trei mari momente cruciale din viaţă (botez, cununie, înmormântare), el ne este alături.

Să nu ne fie ruşine să ne mărturisim păcatele noastre, căci diavolul ne ia ruşinea când păcătuim şi ne-o dă când vrem să ne spovedim. Deci, să nu ne fie nicidecum ruşine, şi să mărturisim tot, să aruncăm afară din noi mizeria păcatelor, căci, dacă minţim sau ascundem vreun păcat la Spovedanie, păcatele nemărturisite, îndoite le vom avea pe suflet, cu greutatea, durerea şi mustrarea lor: "Nu-ţi fie ruşine a-ţi mărturisi păcatele!" (Sirah 4:28). Să nu spunem în scaunul mărturisirii că nu avem păcate, aducându-ne aminte de cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, care spune: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, credincios este (Dumnezeu) şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea" (1 Ioan 1:8-9). Să nu uităm că Sfântul Apostol Pavel se socoteşte "cel dintâi dintre păcătoşi" (1 Timotei 1:15), iar Sfântul Iacob zice: "TOŢI GREŞIM MULT" (Iacob 3:2).

Aşa cum lenjeria se spală cu detergent, tot astfel şi sufletul nostru trebuie curăţat, dar nu la maşina de spălat, ci prin Spovedanie, la un preot duhovnic.

Cum să te porţi după Spovedanie

Mai întâi, trebuie să ne împlinim cu bucurie şi fără întârziere canonul de pocăinţă, certarea părintească pe care ne-a dat-o duhovnicul pentru ispăşirea păcatului şi îndreptarea sufletului.

Zaheu vameşul şi-a răscumpărat păcatele prin ajutorarea săracilor şi despăgubirea celor pe care i-a nedreptăţit (Luca 19:8); vrăjitorii din Efes îşi ard cărţile (Fapte 19: 17-19), păcătosul din Corint, după ce mai întâi este dat afară din Biserică (1 Corinteni 5:5), se îndreptează (2 Corinteni 2:6-11), etc.

Cele mai obişnuite canoane de pocăinţă sunt: rugăciunile de iertare şi de pocăinţă, posturi, metanii, citire din cărţile sfinte, dăruiri, oprire de la Sfânta Împărtăşanie, sfătuiri, despăgubiri, milostenii, etc.

Se mai cere de la cel spovedit: FUGĂ DE PRICINILE PĂCATELOR, paza poruncilor şi peste tot să arate roade de îndreptare: "Faceţi roade vrednice de pocăinţă" (Luca 3:8). Roadele acestea se arată în omorârea păcatului, în urmarea virtuţilor şi a faptelor bune: "Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat?" (Romani 6, 2).

De câte ori pe an creştinul ortodox trebuie să se spovedească

Tot creştinul trebuie să ştie că este dator să se spovedească, aşa cum învaţă a patra poruncă a Bisericii: CEL PUŢIN de patru ori pe an, în cele patru posturi, sau MĂCAR o dată pe an cei plecaţi din ţară şi care nu au în preajmă o Biserică Ortodoxă. Dacă cineva este bolnav, să se spovedească cât mai des şi cât mai grabnic, ca să-şi cureţe şi să-şi înnoiască neîncetat "haina sufletului".

Ce ne reproşează sectanţii

1)Că iertarea păcatelor vine direct de la Dumnezeu, şi nu prin mijlocirea preoţilor

Răspuns: Textele aduse ca argument, ca cel cu iertarea slăbănogului din Capernaum, femeia păcătoasă, tâlharul pe cruce, etc. nu au nimic de a face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea la preot, căci atunci era pe vremea când Mântuitorul nu instituise încă Taina Pocăinţei, şi, apoi, fiind chiar Hristos de faţă, este normal ca El Însuşi să fi făcut dezlegările de păcate.

2)Că mărturisirea trebuie făcută direct lui Dumnezeu şi nu preoţilor

Răspuns: Într-adevăr, în Vechiul Testament, mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci nu se putea face în altă formă, pentru că mărturisirea aceea era numai o pocăinţă şi nu o Sfântă Taină. Preoţii nu primiseră de la Dumnezeu puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în Noul Testament, după Învierea Domnului.

Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc cazuri când mărturisirea păcatelor nu s-a făcut direct lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, însuşi psalmistul David s-a mărturisit lui Natan proorocul (2 Regi 12:13), iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui Dumnezeu (Numeri 3:11-12). Iată că şi în Vechiul Testament a existat posibilitatea mărturisirii indirecte.

3)Că mărturisirea păcatelor în pocăinţă nu trebuie făcută preotului, ci celorlalţi credincioşi, după cuvintele Scripturii "Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul" (Iacov 5:16)

Răspuns: Numai cei ce au darul preoţiei pot săvârşi această Sfântă Taină, pentru că numai Apostolilor şi, prin ei, urmaşilor şi ajutătorilor lor, care au darul preoţiei, le-a încredinţat Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta păcatele, de a lega şi dezlega (Matei 16:19). Iar cuvintele "unul altuia" din reproşul sectanţilor înseamnă credinciosul care să se mărturisească şi preotul care să primească pocăinţa. Şi, fiindcă şi preoţii se spovedesc, aceste cuvinte "unul altuia" mai înseamnă şi mărturisirea unui preot la preotul lui duhovnic, care îi primeşte pocăinţa. Când marele Apostol Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, vedem că "mulţi dintre cei ce crezuseră, veneau să se mărturisească şi să spună faptele lor" (Faptele Apostolilor 19:18). Dar unde veneau, decât numai la marele Apostol Pavel, spre a le împărtăşi iertarea păcatelor? Fiindcă numai Apostolii lui Hristos au luat o putere ca aceasta, de a lega sau dezlega păcatele oamenilor. Ca dovadă, Sfântul Apostol Pavel, în prima epistolă către Corinteni, îl excomunică pe incestuos, iar în cea de-a doua epistolă către Corinteni îl iartă, apoi tot el a dat satanei pe Imeneu şi pe Alexandru (1 Timotei 1:20), ca şi alţii să se înveţe să nu hulească.

La Dreapta Judecată a lui Hristos se va vedea cine a avut puterea pe pământ de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, dar, pentru cei înşelaţi, va fi prea târziu!

4)Că preoţii nu pot ierta păcatele, căci scris este: "Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?" (Luca 5:21).

Răspuns: Este adevărat că numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar, în însăşi Taina Spovedaniei, nu preotul este cel care iartă păcatele, ci tot Dumnezeu, prin mijlocirea preotului. Noi spunem cât se poate de clar că PĂCATELE SUNT IERTATE DE CĂTRE HRISTOS PRIN PREOT ÎN DUHUL SFÂNT. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului, al puterii de a ierta păcatele, preotul fiind numai un "administrator" al acestui Dar.

5)Că preoţii sunt păcătoşi, ca toţi oamenii, şi atunci este cu neputinţă ca un păcătos să ierte păcatele altora

Răspuns: Este adevărat că preoţii, fiind şi ei oameni, pot avea umbre sau scăderi în viaţă, dar am spus deja că, în Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, nu preotul iartă prin puterea sa păcatele celui ce se spovedeşte, ci tot Harul lui Dumnezeu. Preotul, chiar păcătos fiind, poate avea acest dar, căci şi Sfântul Apostol Petru a fost păcătos, lepădându-se de Domnul şi Învăţătorul său, şi, totuşi, a primit acest dar. Deci preotul, deasupra păcatelor sale, de care va răspunde însuşi, are în el darul pe care l-a primit prin Taina Preoţiei de a lega şi dezlega păcatele.

Iubiţi credincioşi, istoria ne mărturiseşte că întotdeauna omul şi-a dat seama de răutatea păcatului şi a încercat felurite mijloace pentru a scăpa de povara acestuia şi, în acelaşi timp, pentru a se împăca cu Dumnezeu. Astfel, unii se biciuiau până la sânge, alţii se îmbrăcau în sac şi îşi puneau cenuşă în cap, petrecând în plâns, post şi rugăciune, alţii aduceau jertfe de animale, alţii mărturiseau păcatele în public, alţii le scriau pe hârtii şi apoi le aruncau pe ape curgătoare spre a se duce şi ele cu apele. Deci, se vede cât de mult au simţit oamenii nevoia de a-şi descărca sufletul de greutatea păcatelor, cu alte cuvinte, de a se spovedi.

Această necesitate firească a spovedaniei este vizibilă şi azi. Unii nu pot muri până nu-şi destăinuiesc o crimă sau altă faptă rea care le apasă conştiinţa. Alţii nu pot mânca sau bea în linişte fără această descărcare, căci, după o faptă rea, mustrările conştiinţei aduc pe om mai aproape de Dumnezeu, de "ochiul neadormit al lui Dumnezeu", care vede şi ştie totul. Unii, deznădăjduiţi, se sinucid, crezând că în moarte este singura scăpare. Ei sunt cei mai rătăciţi, deoarece prin moarte, în loc să se depărteze de pedeapsa lui Dumnezeu, se apropie mai mult de ea, "îşi taie singuri creanga de sub picioare", pentru că au pierdut orice prilej sau vreme de pocăinţă, sinuciderea fiind un păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă în vecii vecilor (Marcu 3: 28-29).

În încheiere, SĂ NE SPOVEDIM CEL PUŢIN DE 4 ORI PE AN, în cele patru posturi mari (Sf. Paşti, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun) sau ORI DE CÂTE ORI NE-O CERE CONŞTIINŢA. Şi pe cei din familia noastră să-i îndemnăm la fel, pe cei cunoscuţi, iar când cineva este pe patul de moarte, să alergăm mai întâi la preot, şi apoi la doctor.

Chiar dacă cei pe care îi vom îndemna să se spovedească refuză sau motivează pe moment, să nu uităm că VORBELE DĂINUIESC MAI MULT DECÂT STATUILE, CUVINTELE DETERMINĂ ACŢIUNI şi, mai devreme sau mai târziu, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor spovedi şi ei.

“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

“Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.”(Fericitul Augustin)

“Intră în Biserică şi te căieşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

Preot Ioan

Iar despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei, iată ce ne spune Iisus Hristos:

"Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.

Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

Deci, iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?

Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el." (Ioan 6:19-57)

Urmarea lui Hristos

Vlad Pârău

Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus I-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor ! (Matei 8, 21-22)

Urmarea lui Hristos… De la întâia chemare s-au scurs aproximativ două milenii, dar suntem noi oare, cu adevărat, urmaşii Lui? Este nevoie de un recensământ, ca să ne aducem aminte că Dumnezeu există şi să declarăm aşa, ca o părere - "Da, ştiţi, într-adevăr, sunt Ortodox!" ? Credinţa nu este ceea ce declari, este ceea ce faci. Ne fălim în faţa Europei că suntem o Ţară cu peste 95% din populaţie creştini şi o majoritate covârşitoare ortodocşi. Însă credinţa noastră nu rodeşte în cei mai mulţi dintre noi. Ne mândrim că am înlăturat un regim nedrept în decembrie '89, dar uităm că unul dintre cele mai mari argumente pentru care s-a luptat atunci a fost libertatea de credinţă. Acum, când o avem pe deplin, în loc să ne bucurăm de ea, parcă tot nu ne şade bine în calea dreptăţii, şi găsim tot felul de pretexte ca să fim din nou aceiaşi veşnici nemulţumiţi: "Păi, de ce să mă duc eu la biserică, în timp ce pot să văd un film sau să mă întâlnesc cu prietenii? Biserică îmi trebuie mie?" / "De ce să merg acolo şi să ascult la sfaturile date de nişte oameni care sunt mai păcătoşi ca mine?" / "Să se ducă la biserică cei care se simt cu musca pe căciulă! Eu, unul, n-am greşit cu nimic nimănui!", etc., etc., etc. Şi, hai să presupunem că, bine, nu mă duc la biserică, dar, măcar, mă port ca un adevărat creştin? Sunt smerit, înţelegător, iubitor, fac fapte bune, mă rog lui Dumnezeu? Da de unde! Găsesc întotdeauna scuza că celălalt e de vină pentru cele mai diverse păcate pe care eu singur le fac, chiar cu un soi de plăcere!

În faţa unui asemenea comportament, omul cu valorile lui ajunge să se autocontrazică. Ctitor de nădejde al postmodernismului, adept al adevărurilor contextuale, el reuşeşte să se strecoare de minune în toate situaţiile, ieşind întotdeauna în avantaj, mascându-şi teribil de bine viciile şi decăderea. Îl încântă să cocheteze cu ideea de "bun creştin", dar, totodată, să fie "om al lumii şi al plăcerilor". Şi, până la urmă, este o chestiune de orgoliu - el şi când greşeşte, e musai să aibă dreptate!

Pasajul din Sfânta Scriptură pe care îl vom dezbate împreună este foarte grăitor în acest sens. Omul, deşi trăitor în lume, este, în primul rând, o fiinţă spirituală, însă uită tot mai mult de acest lucru. De cele mai multe ori, are falsa impresie că viaţa pe Pământ îi este dată ca să fie fericit în ea, şi se face robul lumescului, a tot ceea ce înseamnă valoare materială şi chiar emoţională, în strânsă legătură cu ACEASTĂ viaţă. El nu îşi dă seama că toate sunt, până la urmă, perisabile, şi că adevăratul scop al vieţii este strângerea de comori în cer. ("Nu vă adunaţi comori pe Pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta." Matei 6, 19-21) Am fost trimişi aici pentru a da dovadă că suntem vrednici de iertare, pentru ca, prin viaţa dusă în curăţie, să ne re-câştigăm dreptul pierdut la veşnicie. Viaţa devine, astfel, un examen, pe care îl poţi trece sau nu. Însă este peste putinţă a trece acest examen de unul singur. Voinţa umană, întregul control pe care credem că îl avem asupra noastră şi cu care ne mândrim, sunt amăgiri. În adevăr, mici şi neputincioşi suntem şi zadarnice sunt puterile noastre, pentru că păcatul s-a sălăşluit în noi. De câte ori, în istoria omenirii, s-a înlăturat un regim nedrept şi, în numele libertăţii, a venit un altul, şi mai îngrozitor decât primul? Chiar şi la nivel personal, de câte ori ne spovedim, de câte ori ne propunem să fim mai buni, mai desăvârşiţi, şi terminăm mereu prin a fi covârşiţi de păcate? "Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru!" (Matei 5, 36). De aceea, nu trebuie să fim singuri, nici lipsiţi de Dumnezeu, nici de ajutorul semenilor. Hristos ne cheamă să-I urmăm, ceea ce înseamnă, la nivel personal, o relaţie mult mai strânsă între om şi Creator, omul propunându-şi modelul Creatorului său ("Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre!" Matei 11, 29), iar, la nivel colectiv, participarea în viaţa Bisericii. Într-adevăr, Biserica este corabia lui Hristos, lăsată de El pe Pământ pentru ca toţi cei care se adună în ea şi Îi urmează Lui să se mântuiască. Biserica a fost înfiinţată pentru că Dumnezeu nu doreşte pentru om o mântuire personală, egocentristă, ci doreşte o mântuire colectivă, bazată pe comuniunea oamenilor şi pe sprijinul reciproc: "Iarăşi grăiesc vouă că , dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." (Matei 18, 19-20) Iată deci care este importanţa Bisericii: aceea de a apropia oamenii şi de a-i învăţa calea iubirii. Tot referitor la importanţa unităţii între oameni în vederea atingerii scopului fixat, vă propun următorul pasaj din Biblie: "Şi au venit la el, aducând un slăbănog , pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: « Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!» "(Marcu 2, 3-5). E important de reţinut că Iisus l-a vindecat pe olog "văzând credinţa lor", a celor care l-au însoţit. Ei au fost gata la orice sacrificiu pentru a-l ajuta pe fratele lor în suferinţă, şi lucrul acesta a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cam acelaşi rol îl joacă şi Biserica, în zilele noastre.

Revenind la pasajul pe care se bazează discuţia noastră, vedem că am lămurit cam ce înseamnă să Îi urmezi lui Hristos. Este bine de realizat faptul că Biblia nu poate fi citită ca un roman poliţist, unde iei totul ad-literam şi de unde nu poţi înţelege mai mult decât ceea ce este scris negru pe alb. Biblia este cea mai complexă carte a umanităţii, şi ea îşi revelează semnificaţiile ascunse acelora care sunt gata să le pătrundă, să treacă dincolo de universul limitat al unui alfabet profan. Astfel, înţelesurile unui simplu cuvânt-simbol pot da naştere la mii de interpretări nebănuite, dar pline de consistenţă. De pildă, invocarea morţii tatălui care trebuie îngropat poate avea valoarea unui pretext, a unei scuze. Aşa cum se întâmplă, de obicei, în viaţă - oamenii găsesc cele mai diverse justificări pentru a se sustrage de la calea cea dreaptă: "Trebuie mai întâi să…", "Lasă, că mai am timp în viaţă", "Deocamdată, sunt foarte ocupat într-o problemă urgentă", tot felul de scuze pentru a întârzia de la îndreptare, de la încercarea de Mântuire. Şi, astfel, găsind mereu scuza potrivită la momentul potrivit, unii nu mai ajung niciodată să-I urmeze lui Hristos. De asemenea, morţii pe care nu mai trebuie să îi îngropi pot fi simbolul legăturilor cu trecutul, momentelor nefaste care trebuie îngropate pentru a începe o viaţă nouă. "Lasă morţii să îşi îngroape morţii lor!" înseamnă tocmai că Iisus te aşteaptă oricând şi este gata să uite păcatele trecutului (morţii) dacă îţi doreşti sincer să te îndrepţi. Aşadar, păcatul se dez-esenţializează în faţa Chemării, a Mâinii întinse, care te aşteaptă aşa cum eşti, morţii -umbrele trecutului- se vor îngropa de la sine, ceea ce trebuie este doar să te dedici trup şi suflet urmării lui Hristos. În sensul enunţat mai sus, "morţii" pot trimite şi la ideea de botez. În momentul botezului, eşti răscumpărat din păcatul strămoşesc, ai condamnat legea cea veche a păcatului, eşti gata să "laşi morţii să îşi îngroape morţii lor" şi tu să mergi mai departe, să te trezeşti la o nouă viaţă, una întru Hristos.

Dacă schimbăm unghiul de vedere, putem da naştere unei noi interpretări: în momentul în care el se hotărăşte să-I urmeze lui Iisus, omul se află, fireşte, în cadrul societăţii, al familiei, înconjurat de tot felul de oameni, de care este ataşat prin legături puternice. Morţii sunt tocmai acei oameni din jur care, auzind chemarea lui Hristos, o ignoră şi continuă să meargă pe căi greşite. Din punct de vedere spiritual, ei ajung ca nişte morţi, ca ţărâna de pe drum, de unde, căzând sămânţa Cuvântului, este mâncată de corbi şi nu mai poate rodi. Or, să te desprinzi de oamenii cu care ai trăit în lume, să accepţi că unii dintre ei nu vor vedea niciodată calea, adevărul şi lumina, înseamnă durere, înseamnă o nevoie de a îngropa legăturile cu trecutul. Însă Iisus vine şi îţi spune "Lasă-i pe aceştia, că ei se vor îngropa singuri unii pe alţii, tu nu mai ai ce să le faci, tu trebuie acuim să te hotărăşti şi să Îmi urmezi Mie!".

Aşadar, chemarea pe care ne-o adresează Hristos este una simplă şi plină de sinceritate: să Îi urmăm Lui, fiind gata de a lăsa în urmă valorile materiale, lumescul, toate legăturile vechi, ipocrizia şi scuzele de doi bani, păcatul strămoşesc, şi de a renaşte într-o viaţă nouă, aceea a credinţei, a rugăciunii, a faptelor bune, a mântuirii colective.

"Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului!"

Amin.

Puterea cuvântului

Din faptele tale să dovedeşti că eşti creştin

La un bătrân duhovnic din zilele noastre, încercat de greutăţile vremii şi trecut prin închisorile comuniste pentru a-şi apăra credinţa în Hristos, veni într-o zi o tânără, să-i ceară sfat:

-Părinte, vreau să mă mântuiesc, dar, locuind şi muncind în oraş, unde este mare zbucium şi aglomeraţie, unde oamenii sunt amestecaţi, iar cei cu reclamele pornografice aproape că ţi le bagă în ochi, e tare greu să trăieşti creştineşte.

-Aşa este, într-adevăr e greu, dar nu e imposibil, îi răspunse părintele Iustin, căci aşa se numea. Trebuie însă ca tu să ai o regulă:

În toate duminicile şi sărbătorile de peste an, să fii nelipsită de la Sfânta Liturghie şi să te spovedeşti cu multă căinţă, atenţie şi sinceritate cât mai des, şi să te hrăneşti duhovniceşte din Biblie şi din cărţile de învăţătură ortodoxă, ca să-L poţi odihni pe Hristos în sufletul tău.

Atunci îţi va fi vorba bună şi mângâietoare, privirea lină, iar îmbrăcămintea cuviincioasă, fără să te făţărniceşti;

Atunci vei fi sora celor din jur, ascultând cu răbdare şi dragoste pe cel ce se află în durere.

Şi mamă vei fi, mângâind, şi prieten, ajutând.

Vorba îţi va fi cinstită, şi toţi vor crede cuvântului tău.

Atunci vei avea lacrimi pentru cel amărât, şi surâs, pentru cel ce se bucură.

Atunci nu vei mai pizmui şi, mai ales, nu vei mai asupri pe nimeni.

Vezi? Dacă-L putem odihni pe Hristos în sufletele noastre, nu e chiar imposibil să fim creştini. Pentru aceasta, însă, trebuie să ne lepădăm de noi înşine, de goana după plăceri şi de mândria asta diavolească, ce aproape că l-a îmbolnăvit pe orice om. Mândria îţi dă impresia că noi, oamenii, am fi ceva prin noi înşine, că binele pe care îl facem este un merit al nostru şi că existăm fără să fim dependenţi de ceva. Dar ia să nu mai avem ce mânca, sau să nu mai avem aer sau apă, nu-i aşa că imediat murim? Dar ale cui sunt apa, aerul, hrana, şi tot ceea ce vedem că e în jurul nostru şi de care, vrem sau nu vrem, suntem dependenţi trupeşte? Ale lui Dumnezeu, desigur…

Cât despre cei cu pornografia, ştii şi frăţia ta că asta-i lucrarea diavolului. Ăştia, săracii, pentru un blid de mâncare, au căzut în capcana slugilor lui satana, şi îşi vând sufletul diavolului, trăgând după ei o mulţime de nepricepuţi care, de bună voie se fac slugi ale poftelor josnice şi murdare. E bine să ne rugăm şi pentru dânşii, ca să-i înţelepţească Dumnezeu, că aşa ne-a poruncit Mântuitorul , să îi iubim pe vrăjmaşii noştri.

În toate, însă, trebuie să cerem de la Dumnezeu răbdare, smerenie şi timp de pocăinţă, căci vremurile sunt tulburi.

Colţul de poezie

Rugăciune

de Nichifor Crainic

Ca un miros suav de micşunea

Străbate-mi iar cu harul Tău,Iisuse,

Îngenuncherea inimii supuse,

Lumina mea şi mântuirea mea.

Cu simţurile sub zăvoare puse,

Deşert de lume, Te voi aştepta,

La mine intri în cămaşa Ta,

Lumina mea şi dorul meu, Iisuse.

Tu, care vremuieşti în omul dornic

Nemărginirea Ta de Dumnezeu,

Ca-ntr-o pădure sunetul de gornic

Sau aurul în grunj de minereu,

Rămâi în mine să Te simt statornic,

Contemporanul spiritului meu!

Chemare către Cer

de Vlad Pârău

O rugăciune, Doamne, lumea este iară

Şi o chemare mută, fără de ecou.

Plâng lumânările întunecimi de ceară,

Căci a căzut o stea pe cer din nou.

În păcate ne clădim fiinţa

Şi stele cad, din ce în ce mai des,

Cerul ne judecă şi tristă e sentinţa

Furtunilor ce ard, blestemu-şi ţes.

Noi ne "iubim" mai mult ca niciodată,

În rău am vrea să ne-ngropăm mereu,

Căci nesătui de pizmă-nvolburată

Ne construim un neam căzut, ateu.

O, Doamne, cât vei mai răbda

Ceea ce-n lume nu e de răbdat?

Cu mila şi cu îndurarea Ta

Ne scoate, Doamne, astăzi din păcat!

Învaţă-ne Tu să fim oameni iar

Şi să-Ţi urmăm în viaţă către Cer,

Înveşmântaţi în lumină şi-n har

Să păşim peste tot ce-i efemer!

Ridică-ne din stricăciuni prea multe

Şi nu ne părăsi, pân' la sfârşit!

Căci lumea-aşteaptă voia să-Ţi asculte

Şi noi, pe drumul greu, am ostenit.

Fii, Doamne, pacea care se coboară

Peste cei buni, dar şi peste cei răi!

Nu ne lăsa, deşi în noi e seară,

Căci, totuşi, toţi suntem copiii tăi!

Ajutaţi Biserica!

Revista Credinţa noastră vă cheamă să sprijiniţi băneşte prin donaţii construirea Catedralei Ortodoxe “Înălţarea Domnului”, care se va ridica în apropierea Bisericii de Lemn din Centrul Civic al Braşovului. Conform proiectului şi machetei, expuse la Biserica de Lemn, “Catedrala Braşovului”, cu o alcătuire impunătoare şi o arhitectură modernă, de început de mileniu III, va fi dotată cu diverse utilităţi, facilitate de construcţia etajată (sală de conferinţe, parcare subterană, etc.) şi va ajunge o emblemă a oraşului nostru şi un simbol de credinţă pentru întregul Ardeal. Numărându-vă printre donatorii acestei Catedrale, vă veţi îmbogăţi sufletul cu fapte mari, creştineşti, vă veţi aduna “comorile cereşti” şi, totodată, veţi da un exemplu de sprijin pentru comunitate şi pentru posterioritate, pentru un Braşov în care va dăinui ani de-a rândul mărturia de credinţă ortodoxă şi propovăduirea Evangheliei, prin mijlocirea acestei Mari Catedrale-Simbol.

Creştini de pretutindeni, o rugăciune este

Să construim biserici în lumea cea de jos!

Din puţinul vostru şi din ce trece peste,

Vă chem să fiţi azi ctitori zidirii lui Hristos!

Donaţii pentru Catedrală puteţi face:

1) zilnic, la Biserica de Lemn din Centrul Civic al Braşovului

2) în următoarele conturi bancare, deschise la B.C.R. Braşov:

25.11.31-2671.3 ROL (lei)

25.11.31-2671.4 ROL (dolari USD)

3)cumpărând revista “Credinţa noastră”, din preţul căreia aproximativ 5000 de lei (50 de bani RON) vor fi donaţi pentru construcţia Catedralei

S.O.S. Asia de Sud-Est !

IA ATITUDINE!

CONTRIBUŢIA TA CONTEAZĂ !

Cu toţii cunoaştem tragedia care a făcut nenumărate victime în Asia de Sud-Est şi a întristat Sărbătorile întregii omeniri. Însă nu este de ajuns să cunoşti, trebuie în primul rând să TE IMPLICI. Nu putem rămâne indiferenţi în faţa unui dezastru ce a avut consecinţe atât de grave. Trebuie ştiut că Asia se confruntă acum cu o nouă catastrofă care adânceşte efectele primeia, dar care poate fi EVITATĂ, spre deosebire de cea dintâi: ignoranţa, lipsa de solidaritate a celorlalţi. Şi, dacă natura nu poate fi trasă la răspundere, cei ce rămân indiferenţi, din egoism, pentru că nu sunt ei înşişi cei ajunşi în pragul disperării, aceştia sunt adevăraţii vinovaţi pentru drama miilor de oameni care nu aşteaptă decât un semn din partea noastră.

Toţi cei care vor să doneze bani pentru Asia sunt rugaţi să contribuie, fără să se descurajeze din cauza unei sume prea mici. Reuşita în astfel de cazuri nu mizează pe sumele mari de bani, ci pe numărul mare de participanţi. Revista “Credinţa noastră” lansează un apel către cititorii săi, rugându-i să doneze pentru sinistraţii din Asia, conform cu campaniile mediatice lansate în presă şi în audio-vizual. Totodată, la preţul său obişnuit de 15 000 de lei (1,50 RON), “Credinţa noastră” a adăugat 5000 de lei (numai în această ediţie!), care, din vânzările efectuate, vor fi donaţi într-un cont UNICEF pentru problemele din Asia.

Fericirea nu poate fi cumpărată, ea poate fi numai DĂRUITĂ! Nu rămâne cu inima împietrită în faţa imensei suferinţe a semenilor noştri din Asia! Fă un gest din suflet pentru suflet! Haideţi să transformăm Braşovul într-un nou "oraş al iubirii"!

Raport de activitate

1)Justificarea preţului

Vă informez că, pentru noua serie "Credinţa noastră", am stabilit un preţ de 15 000 de lei (1, 50 RON) pe bucată. La un tiraj maxim de 100 de exemplare, aceasta înseamnă un venit de 1 500 000 de lei (adică 150 RON) pentru fiecare ediţie, care va fi întrebuinţat astfel:

-500 000 de lei (50 RON) vor fi donaţi pentru construirea Catedralei Braşovului "Înălţarea Domnului", conform politicii revistei de a dona pentru Catedrală 5000 de lei (50 de bani RON) din preţul fiecărui exemplar vândut la Biserica de Lemn. Dacă, din anumite motive, nu se vor vinde toate cele 100 de exemplare la Biserica de Lemn, revista va încerca să vândă exemplarele rămase la alte biserici, donând, fireşte, acestor biserici câte 5000 de lei (50 de bani RON) pentru fiecare exemplar rămas nevândut la Biserica de Lemn. Deci, pentru ce nu se va vinde la Biserica de Lemn, banii donaţi nu vor ajunge la Catedrală, ci vor fi daţi bisericilor unde s-a efectuat vânzarea.

-200 000 de lei (20 RON), pentru cumpărarea de hârtie pentru copiator, necesară tipăririi revistei

-300 000 de lei (30 RON), ca economie în vederea cumpărării tuşului pentru copiator, care costă aproximativ 900 000 de lei (90 RON)

-200 000 de lei (20 RON), ca economie în vederea cumpărării unui nou copiator, cel din prezent fiind depăşit

-100 000 de lei (10 RON), pentru procurarea materialelor informative din documentaţia revistei (cărţi şi alte materiale)

-200 000 de lei (20 RON) va primi Vlad Pârău, pentru munca desfăşurată în cadrul revistei, ceea ce înseamnă: contribuţia cu creaţii proprii; conceperea, tehnoredactarea, ilustrarea revistei; tipărirea revistei la copiator; vânzarea revistei; timpul acordat pentru producerea revistei, cât şi pentru asigurarea nevoilor ei: documentaţie, cumpărarea de consumabile, rezolvarea problemelor tehnice apărute, etc.

2)Donaţii efectuate

În anii 2003 şi 2004, revista a făcut donaţii, consemnate în arhivă, după cum urmează:

-Pentru construirea catedralei "Înălţarea Domnului": 1 005 000 de lei (100 RON şi 50 de bani)

-Pentru pictura bisericii "Schimbarea la faţă" din cartierul "Astra": 1 095 000 de lei (109 RON şi 50 de bani)

-Pentru biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, o sumă nu mai mare de 500 000 de lei (50 RON), a cărei evidenţă s-a pierdut

Din vânzarea ediţiei din Martie 2005, se vor dona 500 000 de lei (50 RON) pentru ajutorarea sinistraţilor din ţările asiatice afectate de tsunami.

3)Contact

Revista "Credinţa noastră" este deschisă publicului, care este rugat să participe la evoluţia acesteia cu materiale, sugestii sau comentarii. Puteţi scrie pe adresa: Vlad Pârău, strada Apollo, numărul 5B, bloc 5B, scara C, apartament 27, etaj 6, Braşov, judeţul Braşov, 500 352 ROMÂNIA, cu menţiunea pe plic "Pentru revista CREDINŢA NOASTRĂ"; de asemenea, vă invit să folosiţi adresa de mail a revistei ( credinta_noastra_brasov @ yahoo. co.uk) şi să trimiteţi sms-uri la numărul de telefon 0742/613 793. Vă mulţumesc pentru interesul acordat şi vă asigur că voi ţine cont de sugestiile şi de comentariile primite. Materialele pe care mi le veţi trimite vor fi publicate, în măsura în care se vor dovedi interesante şi atunci când se vor integra temei revistei (adică poate dura câteva luni până să vă vedeţi materialul publicat).

Vlad Pârău şi Părintele Victor Neamţu vă mulţumesc pentru că aţi ales revista "Credinţa noastră". Sperăm că aceasta v-a impresionat în mod plăcut şi că v-a fost de folos în calea desăvârşirii spirituale. Vă invităm să urmăriţi şi publicaţiile viitoare! Dumnezeu să ne ajute pe toţi, să ne ierte şi să ne binecuvânteze! Amin.

Credinţa noastră

Revistă produsă în România./

Revue produite en Roumanie./

Magazine made in Romania.