VIE ÎMPĂRĂŢIA TA !
VIE ÎMPĂRĂŢIA TA !
În Cerul nostru nu se zvârcolesc ca râmele
Misiunile voastre spaţiale plecate
În căutarea unui Dumnezeu pe Care nu-L mai cunosc.
Pentru noi Cerul e atâta de mare
Că încape tot într-un Pocal;
Într-o măsură de vin şi de pâine
El se ascunde şi aşteaptă.
Steaua noastră luceşte puternic,
Sub raza ei se adună magi şi păstori,
Ea umblă îmbrăcată în sac şi ne arată calea -
Steaua noastră nu are cinci colţuri.
Focul nostru luminează fără să ardă,
El coboară, ţi se aşază pe chip şi-ţi dă voie
Să te scalzi în flacăra lui.
Când l-ai primit, poţi să strigi cu bucurie
"Hristos a înviat ! ".
La voi focul porneşte pe-o ţeavă
Şi-aduce durere şi moarte.
Cu el umblaţi prin deşert
Înecând nisipul în sânge
"Ca să instauraţi libertatea",
Voi, inchizitorii apostaziei.
Noi nu împuşcăm furii în casă
Şi noaptea nu ne stricăm somnul
Meditând la legile proprietăţii.
Sărace sunt bănci şi seifuri
În calea averilor noastre:
Noi ne-am adunat în Ceruri comori
Pe care molia şi rugina nu le mănâncă.
Degeaba vă amăgiţi dizolvând frontiere
"Ca să circulaţi liberi în "marea familie" " ,
Atât de liberi încât pecetea din frunte
Sau de pe mâna dreaptă
Să vă poată afla oriunde v-aţi duce
Şi-n paturile voastre, şi-n gaură de şarpe.
Moştenirea noastră e veşnică şi nestricăcioasă:
Noi avem o familie mai mare
Şi un Tată de dinainte de veacuri.
În faţa Lui plecăm genunchii zicând:
"Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta !".
În vreme ce alţii îşi pleacă
Genunchii coloanei vertebrale,
Ei, ce altădată clădeau socialismul
Acum sunt zidari şi meşteri masoni
În faţa "construcţiei europene".
Vino, dar, împărăţie a deşertăciunilor,
Înalţă-te şi te preamăreşte
Sub geamătul înăbuşit al pruncilor ucişi,
Sub urletul de pofte al desfrânatelor,
Sub marşurile stradale ale pederaştilor,
Sub propaganda studenţilor care îi închid uşa lui Hristos!
Ca un Babel al pieirii
Te vei întoarce în pulbere
Şi urâciunea pustiirii
Va cădea din templu
Înecată de propria-i rugină
Şi din sângele scurs din rănile
Lui Iisus-Messia.
Toată natura te aşteaptă să cazi -
Nu numai Copiii goi din Africa toridă,
Dar şi Fetiţa-cu-Chibrituri ce se duce
În braţele Tatălui, prin gerul Noului An,
Prin viscolul otrăvit al "Noii Ere", "New Age".
În calea ta, apele din fântâni seacă şi se împut,
A treia parte din păduri s-au uscat.
Iată, sfârşitul ţi-e aproape.
Rătăcind prin deşert,
Spânzurând în mână steagul tău cu stele
Ai să vezi din cer stele adevărate cum cad,
Luna întunecându-se şi soarele scăpătând.
Vei vedea fulgerul ce se cunoaşte
De la un capăt la altul al zării,
Şi un iezer de foc ce te-aşteaptă
La venirea Slavei lui Dumnezeu.
El te va pune aşternut picioarelor Sale,
Din temniţele tale îi va scoate pe robi
Şi îi va face fii ai Săi.
Atunci morţii vor învia
Şi pietrele vor binecuvânta numele Domnului,
Bolovanii de care au murit ucişi profeţii.
Atunci se va închide poarta
Şi candelele tale goale se vor stinge
În întunericul cel mai din afară.
Atunci vom păşi cu toţii
"Scursurile" veacului întors pe dos,
"Retrograzii", "fanaticii", "extremiştii", "anarhiştii",
"Încuiaţi", "dogmatici", "habotnici",
Cei ce plâng şi cei ce flămânzesc,
Cei prigoniţi şi însetaţi de dreptate.
Atunci vom păşi bucurându-ne
La masa Fiului de Împărat,
Acolo unde ni s-a pregătit loc veşnic,
Cer nou şi pământ nou
De unde a pierit toată întristarea şi tot suspinul.
Căci am cunoscut Adevărul şi acesta ne-a făcut liberi
Şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
Vlad Pârău